Suporterul congolez cunoscut sub porecla „Lumumba, statuia vie”, devenit celebru la nivel mondial datorită modului neobișnuit în care își susține echipa - stând nemișcat, cu o mână ridicată spre cer pe toată durata meciurilor - a reușit să ajungă la Cupa Mondială 2026.
Acesta a fost prezent la Guadalajara, la partida dintre Columbia și Republica Democrată Congo, după ce, inițial, nu a putut asista la meciul cu Portugalia din cauza restricțiilor impuse de epidemia de Ebola.
Numele său real este Michel Kuka Mboladinga, iar imaginea sa a făcut înconjurul lumii datorită gestului simbolic pe care îl repetă la fiecare meci. El urmărește partidele în picioare, ținând o mână ridicată spre cer în memoria lui Patrice Lumumba, una dintre figurile emblematice ale luptei pentru independența Republicii Democrate Congo, potrivit Eurosport.
Lumumba a fost primul prim-ministru al țării după obținerea independenței, ocupând această funcție între iunie și septembrie 1960, înainte de a fi asasinat la 17 ianuarie 1961.
„Lumumba” a ajuns dimineața la stadionul din Guadalajara, fiind escortat și invitat de FIFA să asiste la confruntarea câștigată de Columbia cu 1-0.
Înainte de intrarea pe stadion, Michel Kuka Mboladinga și-a exprimat recunoștința pentru oportunitatea de a-și susține echipa la Cupa Mondială 2026. Totodată, a subliniat că mesajul său rămâne neschimbat: promovarea imaginii lui Patrice Lumumba, considerat erou național anticolonial și primul conducător al statului congolez după desprinderea de Belgia.
Întrebat despre șansele echipei sale în duelul cu formația lui Luis Diaz, suporterul s-a arătat încrezător și a afirmat: „Vom câștiga”. Prezența sa a atras imediat atenția spectatorilor, numeroși fani mexicani și columbieni recunoscându-l și dorind să se fotografieze alături de acesta.
Michel Kuka Mboladinga a devenit cunoscut la precedenta ediție a Cupei Africii pe Națiuni, când postura sa aparte a fost intens mediatizată în presa internațională. Deși, la prima vedere, gestul său poate părea simplu, congolezul a explicat că menținerea acestei poziții pe durata întregului meci este dificilă.