Antena 3 CNN Economic Auto Argeş. Un copil mort şi altul grav rănit, după ce un bărbat a intrat cu maşina pe trotuar

Argeş. Un copil mort şi altul grav rănit, după ce un bărbat a intrat cu maşina pe trotuar

Argeş. Un copil mort şi altul grav rănit, după ce un bărbat a intrat cu maşina pe trotuar
Sursa foto: Foto: Videonews
03 Iul 2011   •   22:39

Un copil de 13 ani a murit, iar altul a fost grav rănit după ce un bărbat a intrat cu maşina în mai mulţi oameni care se aflau în faţa unui magazin alimentar din comuna argeşeană Stolnici. În accident a mai fost rănit un bărbat care ar putea rămâne fără un picior. Dacă va fi găsit vinovat, şoferul riscă ani grei de închisoare.

Cei doi copii de 13 ani stăteau liniştiţi pe bancă, iar câţiva localnici erau în faţa magazinului. La un moment dat, au fost loviţi în plin de o maşină. Numai unul dintre bărbaţi a reuşit să se ferească. 

"Eu am auzit bubuitură şi am ieşit afară. Unul din copii era pe iarbă, altul tot pe iarbă şi adultul în faţa maşinii, cu picioarele făcute zob", povesteşte administratorul magazinului.

Martorii la tragicul eveniment spun că cei doi copii stăteau pe bancă, iar maşina a venit în viteză şi a intrat direct în ei. Şoferul vinovat era duminică în stare de şoc.

"Am aţipit şi m-am trezit. Aveam viteză în jur de 50-60 de kilometri", spune şoferul vinovat.

"Pe fondul oboselii a adormit la volan, a pierdut controlul, a părăsit partea carosabilă pătrunzând în zona terasei magazinului. Din accident a rezultat decesul unui minor de 13 ani şi rănirea altor două persoane", a declarat cms. Laurenţiu Cumpănă, de la Poliţia Rutieră Costeşti.

Copilul grav rănit şi unul dintre localnici au ajuns la spital.

Medicii se tem acum că bărbatul s-ar putea să îşi piardă piciorul. L-au trimis la Bucureşti pentru mai multe investigaţii. Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare coroprală. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă ani grei de închisoare.

 




×
Subiecte în articol: copil sofer accident Argeş magazin masina
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close