Antena 3 CNN Economic Auto Identitatea lui Stig a fost deconspirată. Vezi cine e pilotul misterios al Top Gear

Identitatea lui Stig a fost deconspirată. Vezi cine e pilotul misterios al Top Gear

Identitatea lui Stig a fost deconspirată. Vezi cine e pilotul misterios al Top Gear
Sursa foto: Foto: thespieler.anorak.co.uk
02 Sep 2010   •   23:51

BBC l-a chemat, săptămâna trecută, în instanţă pe Stig, şoferul misterios al emisiunii Top Gear, pentru a-l împiedica să-şi publice autobiografia. O mişcare proastă, pentru că acum identitatea acestuia a fost dezvăluită, după ce instanţa (High Court of London) a respins solicitarea BBC, relatează www.worldcarfans.com.

Astfel, acum se poate spune cu siguranţă cine este şoferul anonim care îşi ascundea identitatea în spatele unei căşti de protecţie cu vizor fumuriu. Este vorba despre pilotul britanic de curse Ben Collins.

Identitatea secretă a pilotului misterios a fost până acum un mare succes de marketing pentru populara emisiune britanică Top Gear, aşa că BBC îşi doreşte, probabil, să continue această strategie publicitară eficientă.

Unele voci indică, însă, acest aşa zis incident, ca un posibil plan elaborat de a face şi mai cunoscută emisiunea prin intermediul mass-media.

Ben Collins este "The Stig"

the-stig-is-ben-collins_400

The Stig, care a ajutat Top Gear să devină a doua cea mai urmărită emisiune a BBC2, testează maşini şi instruieşte celebrităţile invitate la show (rubrica Vedeta în maşina cu preţ rezonabil) pentru a obţine un timp cât mai bun pe pistă. Actualul Stig a preluat ştafeta de la Perry McCarthy, după ce acesta a fost deconspirat.

Mai mulţi piloţi de curse au fost bănuiţi că şi-ar fi asumat acest rol, inclusiv campionii de Formula 1 Damon Hill şi Michael Schumacher. Schumacher, îmbrăcat în costumul lui Stig, şi-a scos casca anul trecut în timpul unei emisiuni Top Gear, după ce în presă începuseră să apară informaţii despre identitatea pilotului misterios.

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: top gear
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close