Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Patru morţi şi 22 de răniţi, într-o singură zi, pe drumurile din România

Infotrafic. Patru morţi şi 22 de răniţi, într-o singură zi, pe drumurile din România

Infotrafic. Patru morţi şi 22 de răniţi, într-o singură zi, pe drumurile din România
Sursa foto: ambulanta
14 Apr 2010   •   10:06

Numărul accidentelor petrecute pe şoselele româneşti continuă să fie îngrijorător de mare. Nu mai puţin de 23 de accidente grave soldate cu morţi şi răniţi au avut loc la data de 13 aprilie, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Patru oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 22 au ajuns în stare gravă la spital, în urma accidentelor de marţi. Cele mai multe dintre accidente au fost provocate de conducătorii auto (19), iar alte 4, de pietoni.

Principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor au fost conducerea imprudentă, traversarea neregulamentară şi neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers.

În Bucuresti, două accidente i-au adus pe vitezomani pe patul de spital. Unul în stare gravă, celălalt cu răni uşoare şi cu o sperietură zdravănă. Unul dintre accidente s-a petrecut la intersecţia Bulevardului Ferdinand cu strada Avrig. Martorii spun că motociclistul ar fi ignorat culoarea roşie a semaforului şi ar fi intrat în intersecţie, unde a fost izbit de o maşină.

Cel de-al doilea accident a avut loc pe şoseaua Străuleşti din Capitală. Un motociclist a lovit o maşină de teren în timp ce şoferul acesteia încerca să o parcheze.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Infotrafic accident rutier
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close