Antena 3 CNN Economic Avertismentul specialiștilor: Val de scumpiri dacă motorina trece de 10 lei. Cât vor costa pâinea și uleiul

Avertismentul specialiștilor: Val de scumpiri dacă motorina trece de 10 lei. Cât vor costa pâinea și uleiul

R.M.
2 minute de citit Publicat la 11:12 05 Mar 2026 Modificat la 11:20 05 Mar 2026
pret alimente cumparaturi supermarket
Specialiștii avertizează că aceste creșteri ar putea influența și prețurile alimentelor de la raft. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Războiul din Orientul Mijlociu ar putea duce la o explozie a prețurilor în România și la o scădere dramatică a consumului. Într-un scenariu în care scumpirea carburanților va continua, iar litrul de motorină va ajunge la 10 lei, comercianții spun că și alimentele de la raft se vor scumpi cu 2-3%.

Motorina a depășit 8,5 lei/litru, iar benzina se apropie periculos de acest prag. Este a doua scumpire consecutivă de la declanşarea conflictului din Iran, din nou una considerabilă, de 9 bani/l. Specialiștii avertizează că aceste creșteri ar putea influența și prețurile alimentelor de la raft.

Spre exemplu, potrivit estimărilor, o pâine care costă acum 2 lei, ar putea să aibă un preț de 2,3 lei, adică o creștere cu 0,30 RON la raft.

Alimentele care ar putea să crească dacă litrul de motorină ajunge la 10 lei

Feliciu Paraschiv, vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii (ANCMM) din România, a declarat joi, la Antena 3 CNN, că este posibil să crească prețurile și la carne, făină, ouă, ulei și alimente procesate.

„Deja avem o scumpire tradițională a produselor cu aproape 1% pe lună. Ea nu se vede în fiecare lună, pentru că scumpirile ne ajung treptat la două-trei luni se scumpește un produs cu două-trei procente. Ce putem să estimăm pentru perioada următoare este că alimentele, cu siguranță vor continua să crească ușor, peste media și peste rata inflației. Și aici aș putea să vă dau exemple concrete.

Din analiza noastră, produsele de bază pâinea, făina, uleiul vor avea creșteri de șapte, opt, poate 10 procente până la sfârșitul anului, poate chiar 12%.

Deci, e posibil, pentru că pâinea are în componența ei un factor energetic deosebit de important. Coacerea se face pe bază de energie și energia va crește cu siguranță datorită creșterii combustibililor, iar transportul pâinii, care pâinea e un produs ușor de volum, care are costuri mari de transport, toate vor avea un impact peste media produselor de bază. 

Putem să ne ducem până la 15-20% ca și creștere. Un impact foarte important o să-l mai avem la legume și fructe, care sunt extrem de sensibile la transport și la energie. Ele se păstrează în temperatură controlată și au costuri de transport foarte mari. 

De asemenea, produsele procesate estimăm că vor crește cu 6-11%, carnea și lactatele, undeva cu 8-14 procente.

Mai puțin vor crește produsele nealimentare, vor avea niște scumpiri moderate, dar persistente”, a declarat Feliciu Paraschiv.

De asemenea, după ce războiul din Iran a produs deja scumpiri mari în doar câteva zile, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat că lucrează alături de premier la o formulă pentru reducerea accizelor la carburanți pentru prețurile de peste 8 lei, potrivit Antena 3 CNN.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close