Antena 3 CNN Economic Banci Ultima mutare in randurile bancherilor: Seful finantarilor corporate din RBS Bank trece la ING Bank Romania

Ultima mutare in randurile bancherilor: Seful finantarilor corporate din RBS Bank trece la ING Bank Romania

Ultima mutare in randurile bancherilor: Seful finantarilor corporate din RBS Bank trece la ING Bank Romania
de Adrian Mirsanu    |    13 Ian 2012   •   16:55


Radu Ropota, unul dintre cei mai vechi bancheri din echipa formata in Romania de fosta banca olandeza ABN Amro (acum subsidiara locala a bancii britanice RBS), a trecut la ING Bank Romania, unde se va ocupa tot de segmentul corporate (companii), au declarat surse de pe piata financiara.
Mutarea fostului sef de corporate banking de la RBS Bank Romania este confirmata atat de acesta pe pagina sa de pe Linkedin, cat si de noua sa sefa, Mihaela Batu, director general adjunct al ING Bank Romania responsabila de divizia de commercial banking.

“Da, este adevarat. Dl. Radu Ropota este pe pozitia de Head of Clients la ING Bank Romania de doua zile. Mai multe detalii legate de aceasta mutare vor fi facute publice in perioada urmatoare”, a explicat pentru antena3.ro Mihaela Batu, cea in coordonarea careia se afla portofoliul de corporate banking alaturi de alte segmente de operatiuni.

Pozitia pe care Radu Ropota o ocupa de acum in cadrul subsidiarei locala a ING Bank era vacanta de mai multa vreme. Portofoliul de clienti corporate are cea mai mare greutate in ansamblul activelor atat la ING Bank Romania, cat si la RBS Bank Romania (fosta ABN Amro).
Radu Ropota si-a inceput cariera de bancher in martie 2001 ca relationship banker la ABN Amro Bank Romania. Din decembrie 2009, ocupa pozitia de Head of Corporate Banking in cadrul RBS Bank Romania, care este pe lista de active scoasa la vanzare de catre banca britanica. Anul trecut, ungurii de la OTP Bank au fost cel mai aproape de o achizitie a bancii, considerate printre cele mai solide din intregul sistem bancar, insa in final, nu s-au inteles la pret si au renuntat astfel sa mai depuna o oferta finala.
 
Val de schimbari de bancheri in topul pietei
 
La finele anului trecut, RBS l-a schimbat din postul de CEO al RBS Bank Romania pe Johan Gabriels, aducandu-l pe olandezul Henk Paardekooper. Pe piata bancara, au loc mai multe schimbari la varf. Pe piata au aparut informatii potrivit carora, seful Erste ar fi decis sa il inlocuiasca pe Dominic Bruynseels, britanicul adus de la Barclays care ocupa pozitia de presedinte al BCR – cea mai mare banca de pe piata. Surse din piata financiara sustin ca Martin Skopek este favorit pentru preluarea postului de CEO la BCR.

Tot la BCR ar urma sa fie adus Sergiu Manea ca vicepresedinte responsabil de activitatile de investment banking. Oana Petrescu a plecat anul trecut din pozitia de vicepresedinte executiv pe retail.
De asemenea, la sefia celei de-a doua banci din sistem – BRD SocGen, postul de presedinte director general detinut acum de Guy Poupet va fi preluat de catre un alt francez, Alexandre Maymat, in prima parte a anului.
Olandezul Steven van Groningen, unul dintre cei mai longevivi bancheri straini la nivel local, tocmai a obtinut un nou mandat la conducerea Raiffeisen Bank Romania.

De asemenea, la nivelul celui de-al treilea jucator ca marime dupa active, care urmeaza sa apara din fuziunea Bancpost cu Alpha Bank Romania favorit pentru preluarea pozitiei de CEO al noii banci este Sergiu Oprescu, actualul sef de la Alpha Bank Romania, sustin surse din piata financiara. Argumentele sunt, pe de o parte, atat increderea de care se bucura atat din partea bancii si a lui Costopoulos, omul care a condus Alpha Bank si va fi presedintele noii banci – mama, cat si din partea Bancii Nationale a Romaniei, care trebuie sa isi dea avizul cand este vorba de numirile intr-o asemenea pozitie de top.

In ansamblu, bancile sunt in situatia in care isi readapteaza strategiile la piata, in conditiile in care creditarea catre populatie a inghetat in anii de criza, iar IMM-urile au probleme serioase in a contracta imprumuturi. In acest context dificil, piata bancara locala tocmai a incheiat al doilea an consecutiv pe pierdere. Inceputul de an este marcat de discutiile privind viitorul monedei unice, problema datoriilor suverane din Europa si teama de o noua intrarea in recesiune, bancile straine fiind de acum preocupate de a-si consolida capitalul in pietele de baza, si nu in subsidiarele lor din pietele emergente, categorie in care se afla si Romania.

×
Subiecte în articol: RBS ING banci
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close