Antena 3 CNN Economic Banci Zona euro, epicentrul celei mai grave crize de după cel de-Al Doilea Război Mondial

Zona euro, epicentrul celei mai grave crize de după cel de-Al Doilea Război Mondial

Zona euro, epicentrul celei mai grave crize de după cel de-Al Doilea Război Mondial
Sursa foto: Foto: infiniteunknown.net
de N.B.    |    14 Sep 2012   •   17:17

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet a declarat că Zona euro este epicentrul celei mai grave crize după ce de-Al Doilea Război Mondial, relatează Mediafax.

Trichet este de părere că criza europeană afectează toate economiile avansate, motiv pentru care este nevoie de decizii foarte responsabile din partea liderilor.

"Când te uiţi la ce s-a întâmplat din 2007, a fost începutul unei ajustări a economiilor avansate. Trebuie să înţelegem, este rândul nostru. Nu putem cere restului lumii să ne finanţeze la nesfârşit, dacă cheltuim mai mult decât câştigăm", a spus fostul şef al BCE.

Trichet a făcut referire şi la câteva "convingeri naive" ale liderilor politici din perioada anterioară crizei, inclusiv aceea că sistemele financiare şi economice din lumea dezvoltată "sunt stabile şi rezistenţe" pentru că au absorbit spargerea bulei speculative în sectorul IT, aşa-numita "criză dotcom", de la începutul secolului XXI.

Banca Centrală Europeană a reacţionat mai greu decât alte bănci centrale în faţa necesităţii unui program care să dea guvernanţilor suficient timp pentru refacerea economiei. Fed (Rezerva Federală) a Statelor Unite a anunţat joi o a treia rundă de suplimentare a lichidităţilor din piaţă prin achiziţii de obligaţiuni, provocând creşteri puternice ale cotaţiilor la bursele din întreaga lume.

BCE a anunţat săptămâna trecută un mult-aşteptat program de achiziţii de obligaţiuni ale statelor cu probleme financiare, însă Trichet este de părere că acesta este pe măsura gravităţii situaţiei.

Fostul preşedinte al BCE avertizează că trebuie renunţat odată şi pentru totdeauna la convingerea că unele instituţii financiare "sunt prea mari pentru a eşua", care a condus la multe programe de salvare, împovărând statele cu datorii în perioada crizei creditelor.

×
Subiecte în articol: Al Doilea Război Mondial
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close