Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Bursa americană îşi reia creşterea

Bursa americană îşi reia creşterea

Bursa americană îşi reia creşterea
Sursa foto: bursa
11 Dec 2009   •   02:48

Acţiunile au urcat joi, după ce au apărut semne de tendinţe bune pe piaţa muncii şi un declin în octoimbrie al deficitului comericial, ce au asigurat investitorii că economia este pe drumul cel bun spre creştere,
Departamentul muncii a anunţat că noile cereri săptămânale de şomaj au cresczut mai mult decât se estima, dar investitorii s-au liniştit cu media pe ultimele patru săptămâni, o privire de ansamblu ce redă mai bine tendinţele, care a căzut la cel mai scăzut nivel din septembrie anul trecut.
Un raport separat arată că deficitul comercial a scăzut cu 7,6 procente după ce dolarul mai slab a ajutat exporturile şi serviciile la cel mai înalt nivel în aproape un an.
Indicele industrial Dow Jones a urcat 68,78 puncte sau 0.67 procente, la 10405.83. Standard & Poor 500 a încheiat în urcare cu 6.40 puncte, sau 0.58 procene, la 1102.35. Nasdaq Composite a crescut cu 7.13 puncte, sau 0.33 procente,la 2190.86.
Sectorul care depinde de consumator a fost performerul pe S&P, condus de creşterea Walt Disney Co, plus 3.1 procente la 31.30 dolari, indicele crescând cu 1.4 la sută.
Coca-Cola Co a urcat 1,3 la sută la 58.58 dolari, după ce producătorul de băuturi a rezolvat o dispută cu lanţul de magazine Costco Wholesale Corp .
Time Warner Inc a crescut de asemenea cu 4.2 procente la 30.45 dolari.
Pe Nasdaq, producătorul BlackBerry, Research in Motion, a câştigat 2.6 la sută la 65.80 dolari , iar Amazon.com a închis în creşte cu trei la sută la 135.38 dolari.
Antena3.ro

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close