Antena 3 CNN Economic Biz News Geoană: Economia României e puţin competitivă, cu creştere artificială şi speculaţii

Geoană: Economia României e puţin competitivă, cu creştere artificială şi speculaţii

Geoană: Economia României e puţin competitivă, cu creştere artificială şi speculaţii
Sursa foto: mircea geaoan
24 Feb 2009   •   11:47

România are o economie prea puţin competitivă, cu o creştere artificială şi în care sunt alimentate zone de speculaţie, precum cea imobiliară. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PSD Mircea Geoană cu ocazia reuniunii consilierilor economici şi comerciali din reţeaua externă, desfăşurată la Buftea.
Liderul social-democrat, Mircea Geoană a remarcat că, în absenţa unor reforme structurale, România are o economie necompetitivă.
?Suntem o economie necompetitivă, până acum s-a mers pe zone de speculaţie, creştere economică artificială?, a declarat Geoană.
Una dintre soluţiile ieşirii din criză ar putea fi adoptarea monedei unice europene în cel mai scurt timp.
?Suntem vulnerabili la criză, revizuirea cooperării legată de adoptarea euro?, spune preşedintele PSD.
Mircea Geoană le-a sugerat oamenilor de afaceri să-şi îndrepte atenţia către pieţele de desfacere din Europa de Est şi Exteremul Orient.
El a mai arătat că, dincolo de criză trebuie să se continue realizarea de reforme structurale în România. Una ditre ele ar fi reducerea numărului de taxe şi impozite.
Preşedintele PSD Mirgea Geoană a criticat şi modul în care funcţionează administraţia politică din România.
Antena3

×
Subiecte în articol: Mircea Geoană criza economica
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close