Antena 3 CNN Economic Biz News Raport confidenţial FMI: Statele est-europene lovite de criză să treacă la euro!

Raport confidenţial FMI: Statele est-europene lovite de criză să treacă la euro!

Raport confidenţial FMI: Statele est-europene lovite de criză să treacă la euro!
Sursa foto: fmi
06 Apr 2009   •   11:14

Statele Uniunii Europene (UE) din Europa Centrală şi de Est care se confruntă cu probleme ar trebui să renunţe la moneda naţională în favoarea euro, in opinia FMI, scrie Financial Times. Decizia ar trebui luata chiar fără a deţine un loc în Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE), potrivit Fondului.

"Pentru statele din UE, adoptarea euro oferă cele mai mari avantaje în ceea ce priveşte rezolvarea unor probleme cum ar fi cumularea de datorii în valută, eliminarea incertitudinilor şi restabilirea încrederii. Fără euro, rezolvarea problemei cumulării datoriilor în valută ar necesita reducerea masivă a cheltuielilor în unele state, în condiţiile unei rezistenţe politice în creştere", se precizează într-un raport confidenţial al FMI, obţinut de Financial Times.

România a obţinut un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional în valoare de 12.9 miliarde de dolari, bani ce urmează a fi folosiţi pentru a susţine sistemul financiar şi pentru a ajuta băncile.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: FMI moneda unica
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close