Şapte mituri ale finanţării cercetării româneşti

19 Apr 2013   •   12:34
Şapte mituri ale finanţării cercetării româneşti
De curând ministerul educaţiei a decis reduceri drastice ale bugetelor pe anul 2013 pentru o serie de programe de cercetare fundamentală. Aceste măsuri au determinat Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) să îşi prezinte demisia în bloc, gest fără precedent în România.

Ca urmare a demisiei CNCS, ministerul educaţiei a venit cu o serie de lămuriri care, asemenea miturilor şi legendelor urbane, explică lucrurile doar în aparenţă.

Deşi impactul acestor măsuri pare greu de înţeles pentru un cititor neangrenat în sistemul de cercetare, lucrurile sunt în realitate destul de simple. De aceea vă propun să inventariem împreună cele mai recente şi populare mituri legate de finanţarea cercetării.

Să începem cu o întrebare simplă, dar naturală: cum se finanţează cercetarea?

Cercetare se finanţează prin competiţii de proiecte. Pentru a primi fonduri, cercetătorul care va conduce proiectul înscrie în competiţie o cerere de finanţare. Aici sunt descrise ideea, planul de implementare, precum şi resursele materiale, umane şi de mobilitate de care are nevoie. Decizia de finanţarea a unui proiect spune două lucruri despre acesta: (i) idea este valoaroasă şi (ii) planul de de implementare (ce include şi bugetul) este realist.


Şi acum să intre în scenă miturile...

Mitul #1: Redistribuirea bugetelor anuale planificate nu afectează proiectul

Ministerul ne asigură că nu se reduc bugetele proiectelor, ci doar se “redistribuie” între anii de derulare. Pe scurt: vă tăiem jumătate din banii pe 2013, dar ne angajăm să vi-i dăm înapoi anul viitor.

Enunţul este construit pe un viciu major de logică: instituţia care tocmai şi-a încălcat un angajament asumat contractual, pierzându-mi astfel încrederea, îmi cere în aceeaşi secundă să îi acord încrederea că îşi va respecta anul viitor noul angajament asumat astăzi. 

Citeşte continuarea articolului pe IncomeMagazine.ro.

x close