Peste 2.000 de tone de aur au fost extrase de pe teritoriul României în ultimele două milenii și jumătate, potrivit cercetărilor istorice. În prezent sunt cunoscute peste 140 de zăcăminte aurifere și numeroase alte perimetre în care aurul apare ca produs secundar, cele mai importante fiind legate de Munții Apuseni și de zona Baia Mare, potrivit Adevărul, care citează un studiu realizat de geologii Gheorghe C. Popescu, Gheorghe Ilinca, Antonela Neacșu și Grigore Verdeș, sub titlul „The Gold Museum of Brad. Characterization and classification of native gold samples and of other minerals”.
Ultimele mine de aur și-au încetat activitatea în anii 2000, însă în ultimii ani au fost conturate noi zăcăminte valoroase de aur și argint în Munții Apuseni.
Cea mai bogată regiune a fost Patrulaterul aurifer din Munții Metaliferi (Brad – Săcărâmb – Zlatna – Roșia Montană – Abrud – Baia de Arieș), o zonă de aproximativ 600 km pătrați. Aici s-ar fi extras „probabil peste 75% din cantitatea totală de aur” - se menționează în studiu, adică circa 1.750 de tone, regiunea fiind una dintre cele mai productive din Europa. În Maramureș, zona Baia Mare, s-au extras aproximativ 125 de tone de aur, iar rezervele nu sunt complet epuizate.
În Antichitate, aurul era exploatat mai ales din aluviuni. „Cele dintâi exploatări aurifere s-au mărginit la strângerea aurului din albiile râurilor”, spun geologii.
Înainte de cucerirea romană, din Apuseni s-ar fi extras deja aproximativ 200 de tone de aur. După războaiele daco-romane, romanii au organizat exploatări sistematice în centre precum Alburnus Maior (Roșia Montană), Ampellum (Zlatna) și Abrud. Potrivit unor surse antice, Traian ar fi dus la Roma 165 de tone de aur, iar în perioada romană totalul extras din Apuseni este estimat la 450–500 de tone.
Tehnicile folosite erau rudimentare, dar eficiente. „Străbunii noștri, daci și romani, necunoscând pe atunci pulberea explozibilă, făceau galerii în mină și zdrobeau stâncile mari, care conțineau aur, prin încălzire, adică prin foc. Peste bucățile de piatră astfel încălzite turnau apoi oțet și apă, ceea ce făcea sfărâmarea lor mai lesnicioasă. Rămășițele doveditoare se mai văd și astăzi la Roșia Montană, anume la Cetatea Mare și Cetatea Mică, masive străpunse de un labirint de galerii din interiorul cărora se scotea minereul cu metal nobil”, spune istoricul Ion Rusu Abrudeanu.
În Evul Mediu, exploatările au fost reluate, odată cu repopularea zonelor miniere și aducerea coloniștilor specializați. Tradiția s-a păstrat în centre precum Zlatna, Abrud și Roșia Montană, unde aurul era extras atât din râuri, cât și din filoane. În perioada Imperiului Austriac, mineritul a fost modernizat, iar producția a crescut semnificativ. Unele exploatări au devenit celebre, precum cele de la Săcărâmb sau Barza, iar descoperiri spectaculoase, ca cele 55 kg de aur găsite în 1891 la Musariu, confirmau bogăția zăcămintelor.
În secolul XX, minele au fost naționalizate și extinse, însă spre finalul perioadei comuniste producția a scăzut. După 1990, lipsa investițiilor și tehnologia învechită au dus la închiderea treptată a minelor, ultima fiind Baia de Arieș, în 2003–2004.
Cu toate acestea, resursele nu au fost epuizate. Proiecte recente estimează rezerve importante: peste 300 de tone de aur la Roșia Montană, aproximativ 217 tone la Rovina și peste 60 de tone la Certej, însă exploatarea lor rămâne controversată din motive economice și de mediu.
Ştiri video recomandate
