A demisionat directorul general General Motors, Fritz Henderson

02 Dec 2009   •   11:56
A demisionat directorul general General Motors, Fritz Henderson general motors

Directorul general al General Motors (GM), Fritz Henderson, a demisionat brusc, marţi, după ce Consiliul de Administraţie a decis că producătorul auto trebuie să accelereze restructurarea sub o nouă conducere, transmite Reuters.

Consiliul i-a cerut lui Henderson să îşi prezinte demisia după doar opt luni de mandat, spune o persoană apropiată situaţiei.

Preşedintele GM, Ed Whitacre, va deveni director general interimar şi va căuta un înlocuitor, cel mai probabil din afara sectroului auto.

Anunţul legat înlăturarea neaşteptată a lui Henderson subliniază supravegherea strictă a activităţii companiei exercitată de un grup de directori noi ai GM, coordonaţi de Whitacre şi selecţionaţi de acţionarul majoritar al grupului, Trezoreria SUA.

Henderson a ajuns director general al GM în martie, după ce predecesorul său, Rick Wagoner, a fost înlăturat din funcţie de administraţia Obama, în cadrul restructurării producătorului auto.

"Consiliul a decis şi Fritz Henderson a fost de acord că, având în vedere situaţia în care ne aflăm, este timpul pentru unele schimbări", a declarat purtătorul de cuvânt al GM Chris Preuss într-o conferinţă de presă.

Antena3.ro

Parteneri
x close