Antena 3 CNN Economic Companii Curtea de Apel Cluj a hotărât că Terapia S.A. poate comercializa în continuare suplimente cu albastru de metilen

Curtea de Apel Cluj a hotărât că Terapia S.A. poate comercializa în continuare suplimente cu albastru de metilen

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 10:49 18 Aug 2026 Modificat la 10:57 18 Aug 2026
albastru de metilen getty
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Getty

Curtea de Apel Cluj a suspendat actele administrative emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) prin care fuseseră anulate certificatele de notificare pentru suplimente alimentare care conţin substanţa „albastru de metilen”, produse de compania Terapia S.A.

Decizia, pronunţată în primă instanţă, opreşte cel puţin temporar măsura care ar fi blocat comercializarea unor stocuri în valoare de peste 60 de milioane de lei, într-o piaţă estimată la peste 200 de milioane de lei. Certificatele de notificare reprezintă actele în baza cărora aceste produse pot fi comercializate legal pe piaţa din România.

Terapia S.A. a fost reprezentată de casa de avocatură STOICA & ASOCIAŢII, prin avocaţii Dragoş Bogdan (Managing Partner), Mihai Stănescu (Managing Associate) şi Ingrid-Amelia Apetrei (Managing Associate).

INSP şi-a întemeiat decizia pe o alertă transmisă în cursul anului 2025 – cu mai bine de un an înaintea anulării certificatelor – în sistemul european RASFF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje).

Potrivit alertei, semnalată de Belgia, albastrul de metilen nu ar fi fost autorizat ca ingredient alimentar în UE.

Alerta nu făcea însă nicio referire la produsele Terapia S.A. şi era, potrivit avocaţilor, singura de acest fel în peste 20 de ani de funcţionare a sistemului RASFF.

Intervenţia INSP s-a bazat pe Legea nr. 56/2021, act normativ care exclude însă în mod expres din domeniul său de aplicare suplimentele alimentare pe bază de plante medicinale – adică exact tipul de produs vizat de măsura anulării.

„Absurditatea măsurii anulării – luată după mai mult de 1 an de la apariția alertei - rezultă dintr-un cumul de elemente care denotă, sper eu, doar o abordare excesiv de birocratică, iar nu o intervenție voluntară a autorității pentru distorsionarea pieței. Pe de o parte, potrivit reglementării europene incidente în speță sunt supuse autorizării doar substanțele care nu au fost consumate semnificativ de populația UE înainte de data de 15 mai 1997. Or, albastrul de metilen, este documentat ca fiind utilizat în scopuri medicale, terapeutice și ca supliment încă din secolul XIX. Țin minte cum îmi dădea mama în gât cu albastru de metilen când eram mic...

Pe de altă parte, și asta mi se pare strigător la cer, deși INSP a anulat certificatele produselor lider de piață, eu pot să cumpăr acum din farmacie albastru de metilen fără nicio prescripție, la liber, sub o multitudine de forme (inclusiv ca substanța pură). În plus, alte 40 de suplimente care conțin albastrul de metilen, produse de alte companii, sunt bine-mersi, nu sunt afectate în niciun fel de nicio măsură dispusă de nicio autoritate”, a declarat Dragoş Bogdan, Managing Partner al STOICA & ASOCIAŢII.

Terapia S.A. este liderul pieţei de profil din România.

STOICA & ASOCIAŢII este o casă de avocatură înfiinţată în 1995, cu o activitate de peste 30 de ani în avocatura de business. Performanţele firmei sunt recunoscute în ghiduri juridice de specialitate precum Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000 şi IAM Patent 1000.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close