Antena 3 CNN Economic Companii E oficial! ELCEN a intrat în insolvență

E oficial! ELCEN a intrat în insolvență

E oficial! ELCEN a intrat în insolvență
06 Oct 2016   •   23:07

Tribunalul Bucureşti a admis, joi, cererea de intrare în insolvenţă a ELCEN, administrator judiciar fiind desemnat KPMG.

"Admite cererea debitorului Electrocentrale Bucureşti SA. În temeiul art.71 alin.1 din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului Electrocentrale Bucureşti SA", se arată în decizia instanţei., citată de Agerpres.

Decizia vine după ce tribunalul a admis, miercuri, intrarea în insolvenţă a RADET.

Pe 22 septembrie, Consiliul de Administraţie al ELCEN a hotărât intrarea în insolvenţă a societăţii, ca urmare a datoriilor înregistrate la furnizorii şi distribuitorii de combustibil, servicii şi produse, situaţie generată de neîncasarea contravalorii pentru marfa livrată de la RADET Bucureşti.

Conform unui comunicat al ELCEN, datoriile totale ale societăţii au ajuns la aproximativ 1,8 miliarde de lei, iar creanţele înregistrate de RADET însumează aproximativ 3,7 miliarde de lei.

ELCEN susţine că, prin intrarea în insolvenţă, se urmăreşte, cu prioritate, eficientizarea activităţii societăţii, urmând a se supune aprobării creditorilor un plan de reorganizare coerent.

"Insolvenţa nu înseamnă faliment. Insolvenţa este acea stare a patrimoniului unei societăţi care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor scadente. Altfel spus, atunci când debitorul nu mai are sume 'cash' cu care să poată plăti datoria ajunsă la scadenţă, el se află în stare de insolvenţă. Prin înaintarea cererii de intrare în insolvenţă, Consiliul de Administraţie al ELCEN a căutat cele mai bune soluţii pentru a continua, în termeni corecţi, relaţia comercială cu RADET şi creditorii săi şi s-a asigurat că vor fi luate toate măsurile tehnice, juridice şi economice necesare pentru asigurarea continuităţii producerii şi furnizării agentului termic către locuitorii Capitalei", arată ELCEN.

×
Subiecte în articol: ELCEN
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close