O companie cu tradiție în industrie a reușit să se repoziționeze şi să se orienteze către proiecte cu valoare adăugată ridicată. Totul a fost posibil cu ajutorul Automecanica SA Mediaș, un partener strategic care a adus eficienţă, disciplină financiară şi investiţii majore în tehnologie de ultimă generaţie.
Parteneriat pentru dezvoltare
Colaborarea dintre Popeci Utilaj Greu și Automecanica SA Mediaș a adus resurse financiare vitale pentru continuarea activității de producție. Noul investitor, Andrei Scobioală, spune că acordul a venit într-un moment în care compania avea nevoie de expertiză managerială pentru a implementa noi procese de control și raportare.
Omul de afaceri afirmă că atât el cât și partenerul său au crezut de la început că succesul depinde de „o combinație între experiența tehnică acumulată în decenii și o abordare modernă, orientată spre rezultate”.
La rândul său, Constantin Popeci declară că parteneriatul a pus în mișcare proiecte care ar fi rămas blocate între constrângeri financiare și lipsa unei directii clare de management.
„Alianța cu Automecanica SA Mediaș a fost decisivă pentru a transforma potențialul fabricii în rezultate concrete și că este important că astfel de colaborări se fie construite cu profesionalism și transparență”, mai adaugă fondatorul Popeci Utilaj Greu.
Acord strategic pentru comunitate
Andrei Scobiaolă, președintele Automecanica SA Mediaș, afirmă că acordul cu Popeci Utilaj Greu a reechilibrat fluxurile de numerar, iar datoriile către bănci, care riscau să blocheze producția și să compromită increderea clienților în proiect, au fost achitate integral.
Potrivit omului de afaceri, fabrica și-a consolidat capacitatea de producție prin angajarea de personal calificat și prin eliminarea zonelor în care performanța lipsea.
„Astfel, produsele livrate au ajuns la standardele de calitate cerute de clienții internaționali”, spune Scobioală.
Rezultatele concrete de la început
Cei doi oameni de afaceri consideră că încă din primele luni de colaborare, producția fabricii a revenit la un nivel stabil, portofoliul de proiecte s-a majorat, iar costurile operaționale au fost reduse semnificativ.
Potrivit declarațiilor lui Andrei Scobioală, clienților din afara țării li s-a prezentat noua direcție de dezvoltare, ceea ce a generat o creștere a volumului de comenzi.
La rândul său, fondatorul Popeci Utilaj Greu adaugă faptul că fabrica a reușit să profite și de un potențial neexploatat până atunci și să producă pentru domenii industriale noi. Asta a dus, într-un timp relativ scurt, la îmbunătățirea indicatorilor financiari și la o predictibilitate crescută.
„Nimic nu ar fi fost posibil fără separarea clară a rolurilor celor doi parteneri”, declară Andrei Scobioală care consideră că „fondatorul fabricii contribuie cu expertiza tehnică și experiența legată de modul în care funcționează fabrica, iar el coordonează strategia, finanțele și managementul executiv”.
„Deciziile majore sunt analizate și evaluate în echipă, dar această structură a redus dependența de decizii ad-hoc și a adus disciplină în compania care gestionează proiecte complexe”, declară noul investitor.
Cum arată viitorul Popeci Utilaj Greu
Andrei Scobioală și Constantin Popeci sunt deciși să nu se oprească aici. Își propun modernizarea continuă a fabricii pentru a putea extinde parteneriatele internaționale, dar și automatizarea anumitor fluxuri pentru a deveni furnizori în industriile emergente.
„Totul se concentrează pe proiectele cu valoare adaugată mare în zone precum mobilitate, energie, echipamente pentru infrastructură și componente pentru industria transporturilor”, mai precizează președintele Automecanica SA Mediaș.