Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu, noul vicepreședinte al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) este cunoscut în mediul public drept „Superbugetarul”, pentru că a ocupat până acum zeci de posturi la stat. Într-un interviu acordat Antena 3 CNN, Stănescu a vorbit despre cariera sa, conexiunile politice și banii câștigați din funcțiile publice.
Nicolae-Bogdan-Codruţ Stănescu a fost numit, începând cu 27 noiembrie 2025, în funcţia de conducere de la AMEPIP, pentru un mandat de 4 ani.
Ultima funcție deținută a fost cea de director general la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), unde a fost director timp de șase ani, până când a fost demis, în primăvara anului 2025, când a apărut un raport al Curții de Conturi care scotea la iveală un prejudiciu de peste 72 de milioane de lei, în mandatul său, după achiziția unor măști.
În CV-ul său actualizat, însă, ultima funcție deținută înainte de cea de la AMEPIP pare să fi fost doar cea de „Consultant Strategie în cadrul Cancelariei BNR” timp de nouă ani, din 2016 până în noiembrie 2025.
El a mai ocupat, de-a lungul anilor, zeci de alte funcții în companii de stat. Printre acestea:
- Membru în Consiliile de Administrație ale Teletrans SA, Rompetrol Rafinare SA și Depogaz SRL.
- Șef al directoratului Societății de Administrare a Participațiilor în Energie SA
- Consilier part-time al directorului executiv al Asociației de Dezvoltare Intracomunitară de Transport Public București – Ilfov
- Administrator special la SC OLTCHIM SA, Râmnicu Vâlcea.
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu a câștigat un milion de lei în 2024: Declarație de avere
Stănescu deține, împreună cu soția, terenuri intravilane în București, Bușteni și Năvodari, precum și șase apartamente: trei în Capitală, două în Bușteni și unul în județul Constanța, potrivit declarației sale de avere.
Deține trei mașini și bijuterii în valoare de 20.000 euro.
Veniturile sale în anul 2024 au fost de peste un milion de lei, din care:
- 28.323 lei ca administrator special la SC Oltchim SA, Râmnicu Vâlcea,
- 234.797 lei ca președinte CA la SNGN Romgaz SA FIGN Depogaz Ploiești,
- 160.000 lei ca membru CA la Rompetrol Rafinare SA
- 676.507 lei ca președinte al Directoratului Societății de Administrare a Participațiilor în Energie SA.
„Superbugetarul” nu consideră că este plătit din banii statului la AMEPIP
Jurnalist Antena 3 CNN: Dumneavoastră vi se zice „Superbugetarul” pentru că, până acum, ați avut peste 25 de posturi la stat. Cum ați reușit?
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: Știu că am și o vină, că am foarte multe diplome, am o vină că am fost la stat, dar din punctul meu de vedere, fiind la stat, experiența mă ajută azi în această funcție să adaptăm statul la nevoile Uniunii Europene și la nevoile PNRR, și inclusiv la nevoile statului.
Jurnalist Antena 3 CNN: Păi asta se întreabă opinia publică, cum ați reușit dumneavoastră să aveți aceste joburi foarte bine plătite, unele dintre ele la stat. De exemplu, la SAPE ați luat peste 600.000 de lei pe an.
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: Înțeleg, le-am luat pe muncă, le-am luat pe investiții făcute și nu i-am furat. E o mare deosebire între încasat un salariu și restul lucrurilor pe care le mai vedem pe la televizor, la alte personaje.
Jurnalist Antena 3 CNN: Dar conexiunile dumneavoastră politice v-au ajutat?
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: În niciun caz. Tot ce-am dobândit, am dobândit prin concursuri, selecții și nu prin conexiuni politice.
Jurnalist Antena 3 CNN: Dar sunteți apropiat de zona asta liberală? S-a discutat că ați fi un apropiat al Alinei Gorghiu, de exemplu.
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: Sunt apropiat de mai mulți oameni politici, nu înseamnă că au avut vreun cuvânt de spus în cariera mea. Nu mă dezic de niciun om politic pe care-l cunosc. Am cunoscut în profesie, de exemplu, pe doamna Alina Gorghiu, am cunoscut-o când era consiliera președintelui AVAS, am fost colegi. Nu înseamnă că am profitat unii sau alții de această zonă politică.
Jurnalist Antena 3 CNN: Și la AMEPIP, cu cât veți fi remunerat?
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: E public, dacă vă uitați la declarațiile de avere ale foștilor vicepreședinți, o să vedeți cam care e remunerația.
Jurnalist Antena 3 CNN: Adică nu puteți să ne ziceți dumneavoastră? Salariul e plătit din taxe și impozite.
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: Din taxele și impozitele cui?
Jurnalist Antena 3 CNN: Ale noastre, ale tuturor, nu?
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: Nu, nu, nu, nu.
Jurnalist Antena 3 CNN: Dar de unde?
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: E o eroare. Salariile sunt plătite din veniturile proprii ale agenției.
Jurnalist Antena 3 CNN: Și agenția de unde are venituri proprii? De la companii, pe care le reformează?
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: Da.
Jurnalist Antena 3 CNN: Păi sunt tot ale statului, adică finanțate tot din banii noștri, din taxe și impozite, unele dintre ele.
Nicolae-Bogdan-Codruț Stănescu: Unele dintre ele, da.
Ce este AMEPIP și cu ce se ocupă
AMEPIP este Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, instituție aflată în subordinea Guvernului României. Agenția are rolul de a supraveghea, analiza și evalua modul în care sunt administrate întreprinderile publice, respectiv companiile în care statul este acționar majoritar sau minoritar.
Printre atribuțiile AMEPIP se numără monitorizarea indicatorilor de performanță, evaluarea managementului și a consiliilor de administrație, precum și formularea de recomandări pentru îmbunătățirea guvernanței corporative.
Activitatea agenției este legată de reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează creșterea transparenței și eficienței companiilor de stat.
AMEPIP este finanțată din venituri proprii, provenite în principal din contribuții plătite de întreprinderile publice monitorizate.