Antena 3 CNN Economic Conținut plătit 6 lucruri de care ai nevoie în primul an de viață al copilului

6 lucruri de care ai nevoie în primul an de viață al copilului

Puiul de om se naște total dependent de părinții lui, iar primul an este și cel mai greu.

6 lucruri de care ai nevoie în primul an de viață al copilului
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Aug 2022   •   16:17

Este perioada în care se adaptează noului mediu de viață, în care învață să meargă, să mănânce, să vorbească și deprinde o mulțime de abilități importante. 

În calitate de părinte, este responsabilitatea ta să îi oferi cele mai bune condiții în care să se dezvolte. Pentru asta, veți avea nevoie, tu și puiul tău, de anumite lucruri, unele indispensabile, iar altele care sunt și distractive, făcând toată experiența mult mai interesantă. 

Este bine să cumperi lucruri înainte să se nască puiul?

Există multe superstiții care spun că toate lucrurile necesare trebuie cumpărate după ce se naște copilul. Aceste superstiții își au rădăcinile în vremurile de demult, când mortalitatea infantilă era foarte mare, din cauza sistemului sanitar ineficient, dar și a lipsei condițiilor de igienă minimă. Deoarece mulți copii se pierdeau chiar la naștere, era mai convenabil să aștepți să vezi dacă pruncul va supraviețui, înainte să începi să cumperi lucrurile necesare. 

Acest lucru nu mai este valabil în prezent, așa că mulți părinți au renunțat la aceste superstiții care mai mult le complică viața. Atunci când ți se naște copilul, este ideal să te preocupi doar de îngrijirea lui, nu să alergi prin magazine pentru a cumpăra toate produsele de pe lunga listă pregătită de luni de zile. În special mama are nevoie de liniște și odihnă, având la dispoziție toate cele necesare pentru a putea să aibă grijă într-un mod adecvat de bebe. Poți găsi toate produsele necesare la doar un click distanță, în magazinul online Krista.

Cele mai importante lucruri de care ai nevoie în primul an de viață al copilului: 

1. Scutece

Pentru început, cumpără 1-2 baxuri de scutece pentru nou-născuți. Bebe va crește în fiecare zi, așa că foarte curând vei fi nevoită să treci la o măsură mai mare de scutece. Nu este recomandat să faci un stoc prea mare de scutece aceeași măsură, fiindcă nu vei apuca să le utilizezi pe toate

2. Haine

Body-uri, salopete, ciorăpei, pijamale și pantaloni lungi sunt hainele de care vei avea nevoie pentru bebe, în primele luni de viață. Dacă vei naște în sezonul rece, va trebui să adaugi pe listă o salopetă groasă, căciulă și mănuși. Pentru vară, sunt recomandate tricourile cu mânecă scurtă și, neapărat, pălărie pentru a-l proteja de razele soarelui. 

3. Scaun de mașină

Copilul tău trebuie să trăiască în condiții de siguranță, iar asta include și drumurile cu mașina. Încă din ziua în care va părăsi spitalul, bebe trebuie instalat într-o scoică, un scaun de mașină special pentru nou-născuți. 

4. Cărucior

Plimbările lungi prin parc sunt printre cele mai frumoase momente alături de cel mic. Deși vei adora și să îl ții în brațe, vei realiza destul de curând că nu este o poziție comodă nici pentru tine nici pentru el, în timpul plimbărilor. Alege un cărucior convertibil deoarece poate fi utilizat pentru o perioadă cât mai lungă.

5. Mobilier și decorațiuni pentru camera lui

Camera bebelușului este zona specială unde el va crește, unde va dormi în liniște și se va juca împreună cu tine. În prima zi când ajunge acasă, bebe are nevoie de un pătuț, de o masă de înfășat, un dulăpior pentru haine și unul pentru produsele de îngrijire. Pentru decorarea camerei, poți alege un covor moale și o perdea colorată, iar pentru confortul tău personal, alege un fotoliu în care să poți să te odihnești atunci când îl supraveghezi pe cel mic. 

6. Produse de îngrijire

Pielea delicată a bebelușului are nevoie de multă îngrijire, iar pentru asta ai la dispoziție o mulțime de produse. Săpun fără parfum, șampon care nu provoacă usturimi la ochii, mănușă, perie, cleștișor de unghii, ulei de masaj, cremă specială pentru iritațiile provocate de scutec sunt doar câteva dintre produsele pe care trebuie să le ai în casă, atunci când vii cu bebe de la spital. 

Un părinte modern și eficient va pregăti din timp toate lucrurile necesare pentru sosirea bebelușului. Dacă și tu te regăsești în această categorie, ține cont de recomandările din acest articol, iar îngrijirea celui mic va fi o plăcere pentru toată familia. 

×
Parteneri
Preşedintele Iranului, găsit mort în elicopterul prăbuşit
x close