Se repetă același scenariu de fiecare dată când se apropie sărbătorile: cozi interminabile la supermarket, cărucioare pline, frigidere, cămări ticsite. Avem mese cu zece feluri de mâncare pentru patru oameni. Iar după sărbători, saci de resturi aruncate la gunoi.
Îi spunem, în glumă, „sindromul frigiderului plin”. Dar în spatele acestei denumiri e mult mai mult decât pofta de sarmale sau dragostea pentru „masa îmbelșugată”. Este anxietate, memorie colectivă, presiune socială, marketing agresiv. Totul, în contrast cu oamenii care nu au ce pune pe masă nici în restul anului, darămite de Crăciun. Și nu-s puțini.
Antena3.ro a vorbit cu specialiști din alimentație, cu cei care lucrează în domeniul asistenței sociale, al băncilor de alimente, cu antropolog, sociolog și psiholog. Adică cei care ne pot explica contrastul dintre risipă și foame. Pentru că frigiderul plin spune o poveste. Despre noi, ca societate.
Frigiderul plin, pe post de „anti-anxiolitic”. Ce acoperim, de fapt, cu mâncarea multă
Psiholoaga și jurnalista Maria Coman explică faptul că, de cele mai multe ori, nu mâncarea e problema, ci ceeea ce punem emoțional în ea.
„Ceea ce se întâmplă cu un frigider plin, sau de ce avem nevoie să ni se întâmple asta, este în principiu nu pentru foame, ci pentru nevoia de control și pentru reglare emoțională. Practic, e cumva un fel de anti-anxiolitic. Dacă e plin, înseamnă că suntem în siguranță, nu ne lipsește nimic, chiar dacă realitatea obiectivă nu are nevoie real de atâtea rezerve. Ce poate să mai aducă în mod special în România, unde știm cu toții că perioada comunistă nu e ceva care să fi trecut practic cu totul – adică rănile ei încă se văd – este faptul că un frigider foarte plin poate să ascundă o frică de lipsă: de bani, de hrană, de stabilitate, urme de nesiguranță inclusiv din copilărie sau din contexte de criză” – jurnalistă Maria Coman, psiholog.
Și nu doar comunismul a lăsat urme în viețile noastre. Pandemia a reactivat exact aceleași frici: să nu rămânem fără mâncare, fără acces la resurse.
„Nu uităm că a trecut pandemia peste noi în urmă cu doar câțiva ani și că atunci, din nou, ne-am dus și ne-am făcut aprovizionare. Cumva, s-au reactivat toate rănile vechi pe care le aveam. E și această abundență de mâncare care funcționează cumva ca un fel de barieră simbolică împotriva ideii de «s-ar putea să nu am». La ce ne ajută asta? Ne reduce anxietatea legată de viitor și de supraviețuire. Apoi, ce ne mai dă frigiderul ăsta plin este iluzia controlului: cumva lucrurile sunt sub control, totul o să fie în regulă, mai ales în condițiile în care în alte domenii se întâmplă chestii imprevizibile – în muncă, în relații, în sănătate și așa mai departe. Practic, rafturile devin ceea ce putem numi un teritoriu ordonat, care ne dă iluzia de putere și de pregătire” – jurnalista Maria Coman, psiholog.
Frigiderul plin e, foarte des, baza mâncatului emoțional: nu mănânci pentru că îți este foame, ci ca să calmezi altceva.
„Sigur, putem să vorbim și despre mâncatul emoțional. Frigiderul plin e la baza mâncatului emoțional: mănânci ca să liniștești stresul, mănânci ca să calmezi singurătatea, mănânci ca să calmezi furia, nu pentru că există practic foame fizică. Ceea ce compensează frigiderul plin este un gol intern, pe care de obicei îl umplem cu mâncare sau cu dependențe. Și de aici apar vinovăția, tensiunea și un ciclu din care nu reușim să ieșim. Sunt situații în care umplutul frigiderului și umplutul cămării pot să ajungă la nivelul de «hoarding», cum se numește în engleză. Mâncarea devine un obiect de atașament, un substitut de siguranță emoțională și relațională. Și atunci tot strângem, tot strângem, să avem, să avem, și ne prindem că, de fapt, nu folosim niciodată lucrurile respective”, mai spune Maria Coman.
În spate sunt mecanisme psihologice precum frica de lipsă, atașament nesigur, anxietate.
„În concluzie, cumva vorbim despre acoperirea unui gol emoțional și despre faptul că facem tot posibilul să nu ne întâlnim cu el. Există, dacă vrei, niște mecanisme psihologice care stau de fapt în spatele acestui «hoarding» alimentar.
Frica de lipsă, cum spuneam un pic mai devreme: creierul învață că niciodată n-avem destul și rămâne blocat în starea asta de hipervigilență față de resurse, chiar și atunci când, obiectiv vorbind, frigiderul și contul bancar sunt în regulă.
Atașamentul nesigur – mâncarea ca figură de îngrijire: n-a avut nimeni grijă de mine când eram mic, sau îngrijirea a fost inconsecventă, am fost pedepsit cu «n-ai voie dulciuri», «nu mai primești desert» și așa mai departe. Atunci mâncarea devine un substitut pentru grijă. Dacă am mâncare, sunt în siguranță.
Cam așa funcționează lucrurile și, evident, anxietatea și nevoia de control despre care vorbeam mai devreme”, adaugă ea.
Mâncarea ca spectacol: de la pozele cu porcul de Crăciun la saturația din social media
Chef Adi Hădean, președintele Social Food, vede cum s-a transformat mâncarea în conținut, în „spectacol” – mai ales de sărbători.
„Acum, cred că asta cu pusul mâncării pe internet e o demență care a început de destul de mult timp. Pe mine m-a prins prin 2007. Și sigur că bloggingul culinar și conținutul legat de mâncare au început să prindă avânt la un moment dat și datorită emisiunilor de mare succes de la televizor și competiției dintre oameni. De acolo până la punctul în care fiecare om care mănâncă o omletă sau face un griș cu lapte acasă îl pune pe net să-l vedem toți a fost un singur pas. Și cred că, într-un fel, o limită a fost trecută”, explică acesta.
Spune că nu judecă oamenii, dar pentru el s-a instalat o saturație.
„Eu nu spun că oamenii n-ar trebui să facă asta, oamenii trebuie să facă ce vor ei. Dar s-a ajuns la un soi de saturație, cel puțin în capul meu, în așa fel încât am început eu să evit să mai pun mâncare pe internet, deși asta fac.
O mai pun, dar mult mai rar și sigur nu prea mai pun mâncarea pe care o mănânc la restaurant sau pe unde mai ajung. Pun pe internet doar mâncare pe care vreau s-o împart cu alții: să inspire pe cineva, să comunic o rețetă etc.
În rest, mâncarea cu care mă întâlnesc zilnic nu prea mai ajunge pe internet, că mi se pare că e deja prea mult. Nu e cazul să facem asta în permanență”, mai spune Adi Hădean.
Iar de sărbători, acest spectacol culinar se amplifică.
„Da, de sărbători se întâmplă și mai mult. Nu zic că e bine sau rău. Fiecare om care are acces la social media simte nevoia să o folosească. Și decât să pui comentarii tâmpite, mai bine pui o poză cu tine și porcul de Crăciun. E o realitate în lumea asta în care trăim” – Chef Adi Hădean, președinte Social Food.
Problema nu e reprezentată de poza în sine, ci de faptul că, în timp ce unii își documentează abundența, alții au de ales: medicamente sau o farfurie de ciorbă.
„Și asta face parte din realitate. Trăim într-o lume în care mâncarea cade peste noi din toate rafturile și caloria e destul de ieftină. Ți-e greu să crezi că există oameni care nu au ce să mănânce sau care nu-și permit o masă caldă într-o săptămână și trebuie să mănânce covrigi și alte uscături. Sau trebuie să aleagă între o cutie de medicamente și o farfurie de ciorbă. Nu pot să condamn pe nimeni, pentru că oriunde te uiți vezi mâncare. Pe de o parte trăim abundență, dar nu toți” – chef Adi Hădean, președinte Social Food.
Și aici ajungem la o altă problemă: dacă nu toți trăim aceeași abundență, ce facem cu diferența?
„Pentru că nu toți trăim această abundență, cred că e important să ne uităm și în jur și să vedem dacă putem fi fiecare dintre noi măcar un pic de remediu. O farfurie de mâncare caldă, o vorbă bună, puțină răbdare – pe stradă, în trafic, oriunde. Așa putem aduce un pic de bine”, crede Hădean.
Când singurătatea doare mai tare decât foamea
În proiectul Social Food, Adi Hădean vede în fiecare zi ce contează, de fapt, pentru oamenii vulnerabili. Și nu, nu e doar mâncarea, ci faptul că sunt, cumva, invizibili pentru cei care au.
„Noi avem în jur de 1000 de beneficiari zilnic la Social Food. Nu ne întâlnim personal cu fiecare, pentru că lucrăm prin mai multe cantine. Avem și acțiunea «Adoptă o cantină», care are scop social, nu doar de ajutor alimentar. Îi aducem pe oameni împreună, să stea la masă, să vorbească între ei, să vorbim noi cu ei. Să vină și finanțatori sau susținători, să vadă că sunt oameni care au nevoie în primul rând de dialog” – chef Adi Hădean, președinte Social Food.
Aproape toți experții cu care Antena3.ro a vorbit spun același lucru: excluderea doare mai tare decât foamea.
„Au nevoie ca cineva să le spună «mulțumesc», să simtă că cineva îi aude. Au nevoie câteodată de o îmbrățișare, de un râs, de mai mult decât blidul cu supă sau friptură. Suntem animale sociale. Dincolo de foame, doare mai tare singurătatea”, adaugă Hădean.
„Trebuie să fie masa plină”. Comunism, rușine socială și marketing agresiv
Sociologul Ciprian Necula leagă „sindromul frigiderului plin” de două planuri: memoria comunistă a lipsurilor și marketingul extrem de agresiv de azi.
„Sindromul frigiderului plin este foarte real. Vine din cultura felului în care am trăit în comunism, din lipsuri. Fuga constantă după «a avea» de sărbători ceea ce trebuie, în gospodărie, a rămas ca un reflex popular. În sensul în care, tot timpul, de sărbători trebuie să fie masa plină. Pe de o parte pentru că vin musafiri, trebuie să ne prezentăm bine, să arătăm că suntem «în rândul lumii», este și un mod de validare socială. Pe de altă parte, avem memoria colectivă a lipsurilor, care nu a dispărut complet, chiar dacă a trecut o generație de la comunism” – Ciprian Necula, sociolog.
Iar peste reflexele vechi s-a așezat un strat nou: marketingul care creează nevoi și rușine socială dacă nu „corespunzi”.
„Avem și o generație expusă marketingului extrem, marketingului care creează nevoi. Cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie, dar care «ne validează social». Mai ales în mediul rural, vezi familii care comandă lucruri de mâncare care nu le sunt necesare, dar sunt convinși de aceste campanii agresive: telefoane, oferte «extraordinare», reduceri. Așa ajung oamenii să cumpere ce nu le trebuie. În plus, a crescut și standardul sărbătorilor. Ne uităm la occidentali, la America, vedem cum arată Crăciunul lor și vrem și noi: luminițe la fel, atmosferă la fel, mâncare exotică pe masă” – Ciprian Necula, sociolog.
Și da, există și rușinea socială, frica aia de a nu fi judecat dacă masa nu arată „cum trebuie” atunci când îți vin musafirii.
„Da, este teama de a fi invalidați. Validarea ta socială vine din felul în care te expui, din ce pui pe tine, dar și din ce pui pe masă. De aceea a apărut și moda brandurilor – oamenii vor haine «de firmă» din același motiv: prețul spune ceva despre tine. Iar mâncarea de Crăciun spune același lucru. Marketingul speculează această nevoie. Există clar o presiune socio-economică. Sunt comportamente umane care pot fi stimulate foarte ușor în perioada sărbătorilor” – Ciprian Necula, sociolog.
Paradoxul? Ni se pare normal să aruncăm mai apoi mâncarea, atâta vreme cât imaginea festivă a fost bifată.
„Pe de o parte, indiferent ce se întâmplă după, oamenii vor să aibă masa bogată. După aceea, o parte din mâncare se aruncă. Pe de altă parte, funcționează și memoria colectivă din perioada comunistă: atunci făceai orice ca să ai ceva pe masă de sărbători și reflexul a rămas. Avem deci două elemente: memoria colectivă și campanii de marketing extrem de eficiente ale companiilor” – Ciprian Necula, sociolog.
O altă poveste despre excluderea din rândul lumii: când nici luminițele nu ajung în cartierul tău
Dar ce se întâmplă în comunitățile vulnerabile, unde „masa plină” e ceva ce vezi doar la televizor și pe rețelele sociale?
„Foarte mulți oameni din comunitățile vulnerabile s-au obișnuit cu invalidarea lor. Pentru ei, faptul că nu au masa plină de Crăciun a devenit «normalitatea». Îmi amintesc un studiu făcut în București, într-o comunitate de romi. Îi întrebam care sunt problemele lor în perioada sărbătorilor. Și m-a șocat ceva: nu faptul că nu aveau mâncare de Crăciun era problema lor principală, ci faptul că autoritățile nu puneau luminițe în cartierul lor. Se simțeau excluși. Li se transmitea mesajul: «Voi nu meritați». Era ca și cum nu fac parte din comunitatea orașului” – Ciprian Necula, sociolog.
Ce înseamnă asta pentru astfel de comunități?
„Acest lucru este dramatic. Oamenii se simt invalidați, ca și cum ar fi «cetățeni de rangul doi». Și nu pentru că nu ar vrea și ei să facă lucrurile la fel, ci pentru că nu au posibilități. Acceptă, cumva, un statut social inferior, impus informal, dar foarte real” – Ciprian Necula, sociolog.
Astfel că, în asemenea cazuri, intervin ONG-urile, băncile de alimente, organizațiile locale, dar nu pot schimba singure realitatea.
„Cred că sunt două lucruri importante. Unu: sunt foarte multe organizații neguvernamentale care încearcă să compenseze lipsurile, merg în comunități vulnerabile și măcar masa de Crăciun încearcă să o asigure. Dar nu pot schimba singure realitatea socială. Doi: avem nevoie de mai multă educație publică. Suntem o țară care aruncă foarte multă mâncare. Avem un consum excesiv și venim dintr-o istorie grea, dar nimeni nu explică oamenilor că nu dispare pâinea din magazine după 24 decembrie. Că nu e nevoie să cumperi «ca pe vremea comunismului». Trebuie o implicare mai bună a statului, pentru că risipa alimentară este o problemă reală și, în același timp, avem oameni care nu pot accesa mâncare suficientă” – Ciprian Necula, sociolog.
„Mai bine mațe crăpate decât bucate aruncate”. Cum ne joacă feste cultura abundenței
Antropoloaga Petruța Teampău, lector universitar în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj, vorbește despre relația extrem de emoțională pe care o avem cu mâncarea, mai ales în momente de criză sau de sărbătoare.
„Cred că românii au o relație foarte personală și emoțională cu mâncarea, care se accentuează în momente festive sau de criză: sărbători, evenimente etc. Excesul sau înclinația către abundență (și apoi risipa) se poate, probabil, justifica și prin felul în care am trăit penuria în perioada comunistă, lipsurile, cozile, mâncarea proastă și puțină. Dar poate avea și o explicație culturală: ca multe alte populații latine, românii asociază mâncarea cu convivialitatea, cu bucuria de a pune mese îmbelșugate cu și pentru cei apropiați, de a sărbători prin consum și opulență, de a exhiba bunăstarea prin bucate. Panica dinaintea zilelor libere, când românii cumpără disperați multă, multă pâine trimite tot către experiențele traumatice ale unei populații agrare dependente de panificație sau către nevoia de a avea control asupra micilor circumstanțe ale vieții. Vorba din bătrâni: „mai bine mațe crăpate/decât bucate aruncate” ar trebui să ne învețe să evităm risipa, dar mă tem că ne învață să mâncăm mai mult decât am avea nevoie” – Petruța Teampău, antropolog și lector universitar.
De la belșug la risipă: 181 kg de mâncare aruncată pe an/persoană
Atât chef Adi Hădean, cât și Elena Dinu, director advocacy la Federația Băncilor pentru Alimente, atrag atenția că nu e doar o impresie: România aruncă enorm de multă mâncare.
„Noi oricum aruncăm foarte multă mâncare, indiferent că e Paște, Crăciun sau marți seara. Statistic, peste 130 kg de mâncare pe cap de locuitor pe an. Chiar dacă statistica ar fi umflată și ar fi jumătate, tot e enorm. De Crăciun aruncăm mai mult pentru că cumpărăm mai mult. Nu înțeleg de ce”, spune Adi Hădean.
Elena Dinu ne vorbește și despre cifre. Uluitoare. Care ne arată un tablou brutal: aruncăm 181 de kilograme de mâncare pe an de persoană, în vreme ce 3,6 milioane de români nu au ce mânca.
„Se vede în primul rând în cifre: COM a stabilit noi ținte de reducere a risipei de alimente pentru 2030, însă cea mai mare parte a risipei de alimente – 53% – se întâmplă acasă, în gospodăriile oamenilor. Pentru România, cifra este de 181 kg de hrană aruncată pe cap de locuitor. Este enorm, dacă ne uităm la statistici. Aceasta, pusă în oglindă cu 3,6 milioane de oameni care trăiesc în România sub limita subzistenței (cifră din 2024), 27% dintre ei fiind tineri cu vârste între 0–24 ani. Însă, dincolo de aceste cifre vedem o creștere a cererilor care vin către noi, nevoia de hrană este din ce în ce mai mare, în contrast cu procentul de hrană risipită” – Elena Dinu, director advocacy, Federația Băncilor pentru Alimente.
Cine are nevoie, de fapt, de ajutor alimentar: nu sunt doar „cazurile extreme”
Oamenii din teren ne spun că lucrurile arată altfel decât stereotipul cu „omul străzii care primește o ciorbă de Crăciun”.
Iuliana Cristea, director de coordonare asistență socială al Direcției Generale de Asistență Socială a municipiului București (DGASMB), vorbește despre familiile „invizibile”.
„Perioada sărbătorilor este una intensă pentru noi. Da, numărul solicitărilor crește, dar nu neapărat pentru că apar brusc probleme noi, ci pentru că sărbătorile accentuează lipsurile deja existente. Oamenii simt mai acut singurătatea, lipsa resurselor și presiunea socială de «a avea». Pentru mulți, Crăciunul nu înseamnă pauză sau bucurie, ci un moment în care devine evident ce le lipsește. Beneficiarii nu sunt doar persoanele fără adăpost. Din ce în ce mai mult vorbim despre familii «invizibile»: părinți care muncesc, dar cu venituri insuficiente, familii monoparentale, vârstnici singuri, persoane care nu apar în statistici, dar care trăiesc de la o lună la alta. Sunt oameni care nu cer ajutor până când situația nu devine critică” - Iuliana Cristea, director de coordonare asistență socială la DGASMB
Iar sărbătorile adâncesc prăpastia dintre cei care au și cei care nu au.
„Este un contrast foarte vizibil, mai ales în această perioadă. Pe de o parte, vedem abundență și risipă, pe de altă parte, oameni care depind de un pachet alimentar sau de o masă caldă. Acest dezechilibru este tot mai clar și tocmai de aici vine nevoia unor soluții precum băncile de alimente, care să transforme surplusul în sprijin real. Cred că, în România, mesele bogate de sărbători țin foarte mult de tradiție și de memoria colectivă. Pentru mulți dintre noi, frigiderele pline de Crăciun nu sunt un gest de exces, ci o formă de siguranță transmisă din generație în generație. Venim dintr-o istorie a lipsurilor, în care mâncarea pe masă era semnul că «e bine», că familia este în siguranță, măcar pentru câteva zile” - Iuliana Cristea, director de coordonare asistență socială la DGASMB
Elena Dinu completează tabloul celor care au nevoie de ajutor.
„Dincolo de cifre, oamenii care au nevoie de ajutor nu sunt cazuri extreme sau izolate, vorbim de comunități întregi de persoane care trăiesc la limita supraviețuirii, beneficiarii noștri sunt asociațiile partenere, care au în grijă persoane vulnerabile (copii fără părinți, bătrâni, familii, comunități). Vin către noi și familii în care părinții muncesc, însă ceea ce câștigă nu este suficient să îi susțină”, spune ea.
Nu vorbim, deci, doar despre „cei foarte săraci”, undeva departe de noi. Vorbim de oameni care merg la muncă, copii, vârstnici, familii întregi.
Ce fac băncile de alimente și de ce nu e suficient doar să „dăm un pachet de Crăciun”
Atât DGASMB, cât și Federația Băncilor pentru Alimente încearcă să ducă surplusul acolo unde se înregistrează o lipsă.
„Cea mai mare limită este că sistemul public nu poate acoperi singur toate nevoile, mai ales într-un timp scurt. Avem proceduri, bugete și reguli necesare, dar care încetinesc reacția. De aceea, parteneriatele cu ONG-uri, companii și inițiative de tip bancă de alimente sunt esențiale pentru a ajunge rapid și eficient la oameni. Toate sunt importante, dar ajutorul cel mai eficient este cel adaptat nevoii reale. Uneori este mâncarea, alteori sprijinul financiar sau accesul la servicii sociale. Și, poate cel mai subestimat, este prezența umană – cineva care ascultă, care vede omul din spatele problemei. Sărbătorile nu sunt doar despre mese, ci despre a nu fi singur” - Iuliana Cristea, director de coordonare asistență socială la DGASMB.
Iar „sindromul frigiderului plin” nu este doar mâncare aruncată, ci arată ruptura socială dintre oameni, care chiar există. E adevărată.
„În pragul sărbătorilor vorbim mult despre abundență, dar mai puțin despre contrastul dureros dintre frigiderele pline și mesele goale. Fenomenul pe care îl numim «sindromul frigiderului plin» nu este doar despre risipă alimentară, ci despre o ruptură socială reală. La DGASMB, lucrăm în prezent la dezvoltarea unei bănci de alimente tocmai pentru a transforma surplusul în sprijin concret pentru persoanele vulnerabile și pentru a reduce această risipă care devine tot mai vizibilă în perioadele festive” – Iuliana Cristea, director de coordonare asistență socială la DGASMB.
Federația Băncilor pentru Alimente explică ce se întâmplă cu produsele salvate.
„Noi colectăm alimente în două modalități: pe tot parcursul anului recuperăm alimentele din rețelele de retail, din zona de distribuție, de la producători și procesatori. Aceste alimente sunt, de cele mai multe ori, aproape de expirarea datei de valabilitate, sau au erori de etichetare, sau pur și simplu au fost produse în cantități mai mari decât este necesar și sunt surplus. Astfel, le colectăm din lanțul alimentar gratuit și le redistribuim către organizațiile partenere tot gratuit, astfel acestea ajung pe masa persoanelor vulnerabile.
De două ori pe an organizăm la nivel național o colectă de alimente, astfel încât fiecare persoană poate contribui la susținerea celor mai puțin norocoși, donând alimente neprisabile care pot face diferența în perioadele de Paște și Crăciun (aici colectăm alimente care, în mod normal, nu ajung către noi, deoarece au termen lung de valabilitate – paste, orez, făină, ulei), acestea sunt colectate în magazinele partenerilor noștri și redistribuite către organizațiile beneficiare” – Elena Dinu, director advocacy, Federația Băncilor pentru Alimente.
Ce putem face
Toți cei cu care am vorbit spun același lucru: nu ni se cere să salvăm singuri lumea, ci să fim un pic mai conștienți și mai organizați.
„În primul rând cred că este necesară o organizare, nu este necesar să avem 10 feluri de mâncare, o listă de cumpărături este un mod eficient de a gestiona risipa, apoi un meniu stabilit de dinainte, un număr cât mai precis de persoane pe care le avem la masă. Modalitatea de păstrare în frigider, mesele de după sărbători în care să încercăm rețete noi din ceea ce a rămas în frigider (salam de biscuiți din cozonacul mai vechi, o rețetă nouă de pizza) poate fi și o activitate faină alături de cei dragi. O porție de hrană dăruită către cei aflați în nevoie, însă să nu uităm că acestea pot fi făcute pe tot parcursul anului”, explică Elena Dinu.
„Că magazinele sunt închise o singură zi, ele sunt tot acolo, nu este necesar să cumpărăm în exces. Echilibrul este cheia!”, adaugă ea.
La rândul lui, Adi Hădean pune accent pe gesturile mici, dar constante: „Cred că e foarte important să ne facem o listă de cumpărături și înainte de ea un meniu clar. Știm cam câți oameni vin, știm ce mâncăm. Putem calcula. Poți să iei cu 10% în plus, nu e problemă. Dar dacă iei cu 100% în plus, s-ar putea să fie”.
Și ne amintește că nu mai suntem în anii ’90, când trebuia să faci provizii pentru cinci zile că „se închide tot”.
„Cred că perioada comunistă, cu lipsuri și nimic, și-a pus amprenta în ADN-ul nostru. Probabil mai trebuie să treacă o generație sau două, trăind în belșug, ca să scăpăm de reflexul ăsta. Cred că avem o întârziere în a ne adapta la realitate. Dacă acum 15-20 de ani era natural să-ți faci provizii pentru 4-5 zile, acum nu mai e cazul. Magazinele sunt deschise aproape nonstop, găsești orice. Nu cred că mai e nevoie să cumperi mâncare pentru o săptămână. Poți cumpăra pentru mâine și poimâine. Dar încă avem apăsările astea și ne temem că «se termină»”, a declarat Adi Hădean.
Ştiri video recomandate
