Antena 3 CNN Economic Va creşte contribuţia la Pilonul II de pensii

Va creşte contribuţia la Pilonul II de pensii

Pensii 2021. În programul de guvernare al PNL-PSD apare şi creşterea contribuţiei la pilonul doi de pensii de la 3,75% până la 4,75% până în anul 2024, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Va creşte contribuţia la Pilonul II de pensii
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Noi 2021   •   10:38

Pensii 2021. Aceasta este măsura pe care o avea fosta coaliţie PNL-USR-UDMR în programul de guvernare.

Programul de guvernare nu a fost încă depus, însă apar informaţii din el. 

Creşterea contribuţiei la pilonul doi înseamnă venituri mai mici pentru români, având în vedere mărirea contribuţiei la aceste pensii private obligatorii.

Pensii 2021. Creştere contribuţia la Pilonul II de pensii înseamnă venituri mai mici pentru români

Acum, a fost de acord şi PSD cu această măsură şi, astfel, ea a apărut în programul de guvernare.

România are unul dintre cele mai mari nivele de taxare pe salariu, astfel că suntem pe primele locuri în Europa atunci când vine vorba de contribuţiile pe care le datorăm la sistemul de săăatate sau pensii private ori publice.


 

×
Subiecte în articol: pensii pilon doi pensii 2021
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close