Antena 3 CNN Economic Isărescu se întâlneşte mâine cu reprezentanţii FMI, pentru discuţii pe tema Legii insolvenţei

Isărescu se întâlneşte mâine cu reprezentanţii FMI, pentru discuţii pe tema Legii insolvenţei

Isărescu se întâlneşte mâine cu reprezentanţii FMI, pentru discuţii pe tema Legii insolvenţei
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    26 Ian 2015   •   15:26

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu va avea o întâlnire cu reprezentanţii FMI, marţi, la ora 09.30, pe tema Legii insolvenţii.

 
Tot mâine, începe o misiune Fondului Monetar Internaţional (FMI) în ţara noastră.

Întâlnirea este programată să dureze 4-5 ore.

FMI îşi exprimă îngrijorarea, într-o scrisoare transmisă ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, în legătură cu legea falimentului personal, precizând că fără un studiu de impact adecvat şi fără consultarea părţilor interesate aceasta poate avea un impact negativ asupra pieţei financiare.

În România, peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elveţieni, potrivit datelor BNR, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci, dintr-un total de 14 instituţii de credit care au acordat finanţări în franci elveţieni.

Aproximativ 3.000 de persoane au protestat în week-end în Piaţa Constituţiei din Capitală, oamenii cerând convesia în lei a creditelor luate în valută, pe motiv că nu-şi mai pot plăti ratele le la bănci.

 
Cursul pentru francul elveţian anunţat vineri de BNR a crescut cu 1,5%, la 4,5817 lei, înregistrând astfel al şaselea maxim consecutiv în ultimele şapte şedinţe. Referinţa a crescut cu 6,65 bani, de la 4,5152 lei joi, plasându-se astfel pentru a doua şedinţă consecutiv peste nivelul euro.

Citiţi şi La ce trebuie să fim ATENŢI când luăm un credit de la bancă

×
Subiecte în articol: Mugur Isarescu FMI Franc elveţian
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close