Antena 3 CNN Economic Noi pensii speciale pentru unele categorii de români, în timp ce alţi bugetari fac proteste şi greve

Noi pensii speciale pentru unele categorii de români, în timp ce alţi bugetari fac proteste şi greve

În pline proteste, greve şi posibil îngheţări de salarii, pot apărea noi pensii speciale în România.

de Vasile Marcu    |    25 Apr 2023   •   13:50

Este vorba despre magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate asimilat acestora, iar lor ar urma să li se majoreze pensia specială la nivel de CCR.

Conducerea comisiei juridice a convocat şedinţa pentru a dezbate un proiect care are ca obiect acordarea de pensii speciale pentru magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate asimilat acestora.

În tot acest timp, profesorii ameninţă cu greva generală, iar Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează miercuri o grevă japoneză pe durata întregii zile de muncă.

De asemenea, salariile nu vor mai creşte o perioadă, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

Citeşte şiCe pensie primește un român la bătrâneţe, dacă nu a muncit nicio zi. Statul îţi dă nişte bani 

În plus, Anul școlar s-ar putea încheia la sfârșitul lunii mai, din cauza grevei generale a profesorilor.

"Art. 29 - (1) Magistraţii-asistenţi sunt asimilaţi ca rang şi salarizare judecătorilor cu grad de Curte de apel, beneficiind în mod corespunzător de drepturile salariale şi de celelalte drepturi ale acestora, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.

Prevederile art. 210-217 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător magistraţilor-asistenţi şi personalului de specialitate juridică asimilat acestora din cadrul Curţii Constituţionale.

(2) Magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în activitate juridică, din care cel puţin 10 ani desfaşuraţi în cadrul Curţii Constituţionale, se pot pensiona la cerere şi pot beneficia de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Prevederile art. 213 din Legea nr. 303/2022 se aplică în mod corespunzător.

(3) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută de art. 211 din Legea nr.303/2022, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora cu privire la care s-a stabilit sancţiunea disciplinară a eliberării din funcţie.

Aceste persoane pot beneficia de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.

(4) Magistraţii-asistenţi beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit, stabilit potrivit regulamentului privind concediile judecătorilor şi ale personalului Curţii Constituţionale.

(5) Magistraţii-asistenţi au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinatate, pentru pregătirea şi susţinerea examenului de doctorat, precum şi la concedii fără plată, potrivit regulamentului prevăzut la alin. (4).

(6) Magistraţii-asistenţi sunt obligaţi să participe, cel puţin o dată pe an, la o acţiune de perfecţionare profesională, organizata în ţară sau în străinătate, cu aprobarea preşedintelui Curţii Constituţionale şi cu avizul judecătorului pe lângă care sunt desemnaţi.

Cheltuielile ocazionate de participare la acţiunile de formare profesională se suportă din bugetul Curţii Constituţionale, Plenul Curţii Constituţionale aprobă anual programul de formare profesională continuă al magistraţilor asistenţi", se arată în proiect.

×
Subiecte în articol: pensii speciale
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close