Antena 3 CNN Economic Noul ministru al Economiei vrea să listeze unele dintre companiile de stat la bursă. "Nu toate pot fi listate"

Noul ministru al Economiei vrea să listeze unele dintre companiile de stat la bursă. "Nu toate pot fi listate"

B.N.
3 minute de citit Publicat la 22:53 28 Iun 2025 Modificat la 11:20 29 Iun 2025
Ministrul Economiei, Radu Miruță
Radu Miruț, a declarat sâmbătă că ia în calcul listarea pe bursă a unor companii de stat Foto: Agerpres

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat sâmbătă că ia în calcul listarea pe bursă a unor companii de stat, dar precizează că vor fi excluse cele cu rol strategic, precum cele din industria de apărare. Înainte de orice decizie, toate companiile vor trece printr-un audit serios, pentru a se stabili ce soluții de eficientizare pot fi aplicate, a subliniat acesta.

"Realizarea unui audit serios al companiilor de stat aflate în portofoliul Ministerului Economiei, în vederea eficientizării acestora, se află în programul pe care l-am prezentat în Parlament, însă nu toate companiile pot fi listate la bursă", a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, Radu Miruță, la PrimaTV. 

Întrebat dacă are în vedere listarea unor companii pe piața de capital, Miruță a spus că se gândește la acest lucru, dar că pentru unele companii de stat care nu pot fi listate, soluția este eficientizarea.

'Prin programul pe care l-am prezentat în Parlament și este și publicat în Monitorul Oficial este realizarea unui audit serios al acestor companii de stat în care niște specialiști pe fiecare domeniu să propună o metodă de eficientizare a acestor companii. Nu toate pot fi listate. Sunt companiile din zona asta de armament. Sunt niște lucruri strategice. Niciuna dintre ele nu va fi cu pachet majoritar în altă parte, va fi cu un pachet minoritar', a mai declarat ministrul. 

"Listarea la bursă are niște condiții"

Cea mai recentă și mare listare a unei companii de stat pe bursa românească este Hidroelectrica, care a avut loc în iulie 2023. Valoarea IPO-ului (Initial Public Offer) a fost de aproximativ 1,9 miliarde de euro, iar compania a fost evaluată la 10 miliarde de euro. Statul român a rămas acționar majoritar, vânzându-se un pachet de 19.94% din acțiuni.

Radu Miruță susține că listarea unor companii de stat la bursă poate aduce mai multă transparență și eficiență, însă exclude această posibilitate pentru firmele considerate strategice sau pentru cele la care statul nu ar păstra controlul. Potrivit acestuia, listarea pe bursă obligă companiile să fie mai deschise față de acționari, să respecte condiții clare și, în final, să-și îmbunătățească performanțele.

"Listarea pe bursă aduce un pic de obligații suplimentare, aduce o transparență, aduce o obligație față de acționari. S-a dovedit că în cele mai multe situații listarea la bursă a crescut eficiența companiei, a crescut randamentul, pentru că ești un pic mai mult luat la întrebări. Listarea la bursă are niște condiții. Te obligă să anunți acționariatul, să faci niște măsuri. Deci, da îmi propun unele dintre ele să fie listată la bursă. Niciuna strategică, niciuna pentru care propunerea economică nu e indicată și niciuna în care statul român să nu aibă control", a mai spus ministrul Economiei, Radu Miruță. 

Radu Miruţă a anunțat marți că, în perioada următoare, instituţia pe care o conduce va face un audit „extrem de serios”. Pentru început, aceste controale vor fi efectuate la companiile care au pierderi, urmând să se analizeze dacă se justifică sau nu în continuare ca statul, la câţiva ani de zile, să vină şi să şteargă datoriile unui management care nu are nicio preocupare de eficienţă”.

„Datoriile nu dispar, că le şterge cineva pe hârtie şi atât, se mută din buzunarul fiecăruia în contul unde Guvernul mută banii. Lucrurile astea vor fi eficientizate. Sunt companii care merg bine, sunt companii care nu merg foarte bine, dar sunt strategice - şi acolo este o decizie politică a statului român, să menţină din perspectivă strategică şi să eficientizeze managementul. Sunt companii care nu merg bine de ani de zile şi care probabil vor fi închise. Acolo unde se fac pierderi de zeci de ani, în fiecare an, probabil că se va lua o astfel de măsură”, a declarat marți ministrul.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close