Antena 3 CNN Economic Planul premierului pentru a crește veniturile românilor | Aceste persoane ar putea beneficia de scăderea impozitului pe venit

Planul premierului pentru a crește veniturile românilor | Aceste persoane ar putea beneficia de scăderea impozitului pe venit

1 iulie este termenul maxim până la care ministrul de Finanțe trebuie să vină cu o evaluare pentru a crește veniturile celor plătiți cu salariul minim pe economie. Premierul vrea ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Sunt luate în calcul mai multe variante de către oficiali.

de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Feb 2024   •   11:00

După ce zilele trecute, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, spunea că la minister se analizează inclusiv varianta cu impozit zero pe salariul minim pe economie, în paralel, la Ministerul de Finanțe se vorbește despre scăderea impozitării, însă nu despre impozit zero.

Variantele analizate de guvern pentru creșterea veniturilor celor plătiți cu salariul minim pe economie

  • Reducerea impozitului în funcție de numărul de copii;
  • Reducerea contribuțiilor pe salarii (impozit mai mic pentru familiile cu copii);
  • Facilități fiscale pentru familiile cu copii.

Cu cât ar rămâne în mână angajații după creșterea salariului minim

Salariul minim pe economie la 1 iulie

Venit brut: 3.700 de lei

CAS: 925 de lei

CASS: 370 de lei

Impozit: 188 lei

DP: 528 lei

Salariu net: 2.217 lei

Toate aceste analize au pornit după ce premierul Marcel Ciolacu spunea că o familie cu mai mulți copii nu se poate descurca cu doi salarii minime pe economie.

”În primul și în primul rând să avem execuția bugetară până în martie, lucru pe care l-a anunțat și domnul președinte Nicolae Ciucă și ministrul Finanțelor, îl anunț și eu.

Știți cu toții că suntem a doua lună după ce avem un buget consolidat, nu putem schimba peste noapte și, totuși, e un echilibru macroeconomic în România, așa fragil cum e. Avem o creștere economică, cu toții ne dorim mai mult și mai bine.

Sperăm să avem o execuție bugetară bună și pe urmă să punem în aplicare ceea ce ne dorim”, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu.

Așdar, până la 1 iulie ar trebui să se găsească o varinată pentru scăderea impozitării, atunci când va crește din nou salariul minim pe economie la 3.700 de lei brut.

×
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close