Antena 3 CNN Economic Cât vor plăti românii pentru masa de Paşte în 2023. Preţurile au crescut cu peste 30%

Cât vor plăti românii pentru masa de Paşte în 2023. Preţurile au crescut cu peste 30%

Ioana Ciobanu, Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 10:26 10 Mar 2023 Modificat la 10:43 10 Mar 2023

Mielul de Paşte va intra în categoria delicateselor anul acesta şi asta pentru că puţin îşi vor permite să cumpere unul întreg. Şi ouăle şi laptele, produse care nu pot lipsi de pe masa de Paşte, vor fi mai scumpe în acest an.

Produsele esenţiale pentru masa de paşte le găsim astăzi în pieţe dar şi în supermarketuri cu 30% mai scumpe decât anul trecut. Dacă în 2022 cumpăram un kilogram de miel cu 30-35 de lei, anul acesta se estimează că îl vom cumpăra cu 40-45 de lei. Asta înseamnă că pentru un miel de 15 kilograme românii vor scoate din buzunare în jur de 675 de lei.

Şi ouăle s-au scumpit faţă de anul trecut, preţul mediu ajunge la 1,5 lei pe bucată, respectiv scumpirea este de 45-50% faţă de anul trecut. În ceea ce priveşte laptele, acesta a suferit schimbări de preţ de aproximativ 3 lei faţă de anul trecut. În supermarketuri un litru de lapte ajunge să coste chiar şi 9 lei.

Citeşte şi: Carnea de miel, cu 30% mai scumpă de Paște. Ce prețuri anunță producătorii români

Crescătorii şi producătorii susţin că de vină ar fi costul furajelor pentru aceste schimbări de preţ. Furajele aproape că şi-au dublat preţul în ultimul an.

×
Etichete: Paste
x close