Antena 3 Economic Legea pensiilor se va modifica iar. Raluca Turcan, anunţul care va schimba viaţa tuturor pensionarilor

Legea pensiilor se va modifica iar. Raluca Turcan, anunţul care va schimba viaţa tuturor pensionarilor

de Georgiana Adam    |    18 Feb 2021   •   09:45
Legea pensiilor se va modifica iar. Raluca Turcan, anunţul care va schimba viaţa tuturor pensionarilor
Sursa foto: Agerpres

Legea pensiilor se va schimba, deşi cea aflată în vigoare încă nu a fost complet implementată. Anunţul care va schimba viaţa tuturor pensionarilor din ţară a fost făcut chiar de ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Antena 3. 

Noua lege va fi gata în cel mult doi ani, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, miercuri seara, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3. 

Turcan: Noua lege a pensiilor, gata în cel mult doi ani

Anul acesta, pensionarii vor avea o majorare de 14%, a mai spus ministrul. 

"Cu tot acest efort pe care îl facem, inclusiv cu atragerea de fonduri europene prin Programul naţional de recuperare şi rezilienţă, în maxim doi ani, între un an şi jumătate şi doi ani, sperăm să avem o nouă lege a pensiilor, cu dosarele recalculate", a spus ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Întrebată dacă este bătut în cuie că în în anul 2022 nu mai cresc pensiile, ministrul a vorbit de o majorare cu 14%.

"Anul acesta rămânem pe majorarea de 14% şi avem cu siguranţă indexarea de la 1 ianuarie 2022.

Turcan: Anul acesta, pensionarii vor avea o majorare de 14%

Legea pensiilor are două etape: are partea legislativă, prin care pregătim întrega formulă în baza căreia se vor recalcula pensiile, şi etapa tehnică, de evaluare.

În momentul acesta avem 250.000 de dosare în format letric, adică cu șine. Cum îşi propunea cineva să le recalculeze, dacă nici macar nu sunt introduse într-un calculator? 

Avem 1,3 milioane dosare într-un sistem informatic adaptat şi nu prea, şi mai avem alte 3,6 în alt sistem informatic. (...) Noi speram ca în maxim doi ani să avem o nouă alege a pensiilor cu dosarele recalculate", a precizat Turcan.
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close