Antena 3 CNN Economic Val de scumpiri, după crizele suprapuse. INS anunță la cât a crescut inflația în martie. Energia e mai scumpă cu 57%, alimentele cu 7%

Val de scumpiri, după crizele suprapuse. INS anunță la cât a crescut inflația în martie. Energia e mai scumpă cu 57%, alimentele cu 7%

Ioana Ciobanu, Alina Drăguşin
2 minute de citit Publicat la 10:09 14 Apr 2026 Modificat la 10:25 14 Apr 2026
poza in care apare un cuplu, printre rafturile cu produse dintr-un supermarket
Serviciile din saloanele de înfrumusețare s-au scumpit cu 14%, faţă de anul trecut, iar bilete CFR: +24,4% şi energia electrică: +57,2%. Sursa foto: Getty Images

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 9,87% în martie, de la 9,31% în luna februarie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,05%, mărfurile nealimentare cu 10,89%, iar mărfurile alimentare cu 7,67%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres. Cafeaua, ouăle şi fructele proaspete sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, iar energia electrică şi energia termică sunt două dintre produsele pentru care plătim cel mai mult.

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut la 9,87% în luna martie

"Indicele preţurilor de consum în luna martie 2026 comparativ cu luna februarie 2026 a fost 100,78%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 2,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025 a fost 9,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2025 - martie 2026) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2024 - martie 2025) a fost 8,5%", se arată în comunicat.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în martie 2026, comparativ cu luna februarie 2026, a fost 100,92%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 9,0%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2025 - martie 2026) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2024 - martie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 7,6%.

În ultimul an, s-au scumpit alimentele cu 7,7 %; serviciile – 11%, iar produsele nealimentare – 10,9 %, au mai transmis oficialii de la Institutul Naţional de Statistică.

Lista cu alimentele care s-au scumpit în ultimul an

  • Cafea: +23,3%
  • Fructe proaspete: +14,2%
  • Ouă: +14,6%
  • Lapte: +9,7%
  • Pâine: +9,9%
  • Carnea de vită: +11,5%

Pentru ce produse plătim cel mai mult

  • Energia electrică: +57,2%
  • Energia termică: +13,4%
  • Combustibili:+13%
  • Detergenți: +9,9%
  • Medicamente: +4%

Ce servicii ne costă mai mult: 

  • Bilete CFR: +24,4%
  • Saloane de înfrumusețare: +14%
  • Reparații auto: +13,5%
  • Confecții: +14%
  • Asistența medicală: +12,2%

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 3,9%, de la 3,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,7% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în luna februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

De asemenea, banca centrală a anunţat în această lună că rata anuală a inflaţiei va creşte în intervalul martie-iunie 2026 la valori mai ridicate decât cele previzionate anterior, în principal ca urmare a influenţelor anticipate să decurgă din scumpirea combustibililor, pe fondul măririi considerabile a cotaţiilor petrolului şi gazelor naturale în contextul războiului din Orientul Mijlociu, potrivit unui comunicat. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close