Antena 3 CNN Economic Inflaţia în Europa scade pentru prima dată în ultimele 17 luni

Inflaţia în Europa scade pentru prima dată în ultimele 17 luni

Prima analiză privitoare la cele 19 ţări care utilizează moneda euro anunţă că preţurile de consum au crescut, până în luna noiembrie, cu 10%, timp de un an. Această valoare este în scădere față de un salt record de 10,6% în luna precedentă și este mai mică decât se așteptau economiștii.

Inflaţia în Europa scade pentru prima dată în ultimele 17 luni
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Noi 2022   •   16:33

Potrivit CNN, inflaţia în Europa scade pentru prima dată în ultimele 17 luni.

În Germania, cea mai mare economie a blocului, inflația anuală a scăzut de la 11,6% la 11,3%, în timp ce în Franța creșterea prețurilor s-a menținut la 7,1%, conform datelor de miercuri.

În Italia, inflația a scăzut de la 12,6% la 12,5%, în timp ce în Spania s-a înregistrat o scădere mai mare, de la 7,3% la 6,6%.

Cu toate acestea, din cauza creşterii costurilor energiei şi alimentelor, unele preţuri continuă să fie ridicate, pe primele locuri aflându-se tutunul şi alcoolul, având o creştere de 13,6% în noiembrie, față de 13,1% în luna precedentă.

De asemenea, preţul petrolului a scăzut considerabil din vară, iar specialiştii afirmă că perspectivele cererii au fost schimbate în urma temerilor legate de recesiune şi de blocarea coronavirusului în China.

Mai mult, se remarcă o scădere şi în cazul preţurilor gazelor naturale, după ce au atins maxime istorice, în urma unei campanii de succes privind umplerea depozitelor, dar și datorită vremii relativ blânde, notează MEDIAFAX.

Totuşi, inflația de două cifre rămâne o problemă uriașă pentru factorii de decizie din țările UE, care au anunțat că vor continua eforturile de a ține prețurile sub control.

Mai mult, cifrele din noiembrie i-ar putea oferi Băncii Centrale Europene spațiu de manevră pentru a majora ratele cu o jumătate de punct procentual în loc de trei sferturi de punct procentual, atunci când se va reuni luna viitoare

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: inflatie Europa
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close