Emisiile de carbon ale României au scăzut cu 75% de la căderea regimului comunist și până astăzi, o evoluție importantă pentru o țară-pionier în domeniul petrolului, care la mijlocul secolului al XIX-lea avea ceea ce se numea „capitala aurului negru” la Ploiești. The Guardian scrie, miercuri, despre „tendința ireversibilă” spre energie verde în România într-o amplă analiză.
Odată ce câmpurile înghețate din jurul Bucureștilor se vor fi dezghețat, muncitorii vor asambla cel mai mare parc solar din Europa – un milion de panouri fotovoltaice vor alimenta casele românilor după apusul soarelui.
Proiectul de 760 megawați din sudul României nu-și va păstra titlul prea mult timp, însă. În nord-vest, autoritățile au aprobat deja construcția unei instalații și mai mari, care va furniza energie la o capacitate de 1 gigawatt.
Aceste câmpuri de silicon și sticlă – proiecte energetice de anvergură – se vor alătura unui alt set important de inițiative care au schimbat fundamental fața economiei României.
Printre ele, s-a numărat și o „fermă” onshore de centrale eoliene în apropiere de Marea Neagră. Vreme de mai mulți ani, acest parc eolian a fost cel mai mare din Europa.
Un alt proiect important este extinderea duratei de viață a centralei nucleare de la Cernavodă.
Toate acestea pe lângă răspândirea rapidă a panourilor solare în toată țara.
„Tendința este ireversibilă”, spune Liviu Gavrilă, vicepreședinte la Asociația Română pentru Energie Eoliană și manager la Enery, compania care construiește parcul fotovoltaic.
Puțini ar putea să considere România un lider în domeniul climatic, dar pe o categorie specifică, pare că ea a descoperit „Sfântul Graal” al tranziției energetice, scrie The Guardian.
România a decuplat creșterea economică de poluare mai rapid decât orice altă țară europeană și poate decât orice altă țară din lume. Intensitatea emisiilor sale de gaze cu efect de seră a scăzut cu 88% între 1990 și 2023, arată cele mai noi date, ceea ce înseamnă că fiecare dolar produs prin activitate economică încălzește planeta de zece ori mai puțin decât înainte. Emisiile au scăzut cu 75%.
Decarbonizarea neașteptată a României
Sub regimul opresiv al lui Nicolae Ceaușescu, un dictator sângeros obsedat de autosuficiență, economia României a devenit industrială și extrem de poluantă.
Fabrici mari și energofage apăreau cu viteză amețitoare, iar centralele de energie abia mai puteau să facă față. Din acest motiv, România s-a îndreptat spre lignit și petrol greu ca surse de energie pentru a menține bandele de producție active.
După prăbușirea regimului comunist, industria a fost privatizată, iar aceste fabrici energofage închise. Pe lângă ele, s-au închis și minele, principalul factor de poluare, iar centralele energetice pe combustibili tradiționali și-au micșorat producția.
În timp ce toate aceste lucruri se întâmplau, liderii internaționali au început să înțeleagă că dioxidul de carbon în cantități mari încălzește planeta la niveluri dezastruoase.
Conștienți de faptul că emisiile trebuie reduse dar și de faptul că țările în curs de dezvoltare au nevoie să devină mai bogate, semnatarii protocolului de la Kyoto, din 1997, au cerut ținte de reducere a emisiilor doar țărilor industrializate și au ales anul 1990 ca început al punctului de referință pentru măsurarea progreselor.
Intrarea României în Uniunea Europeană, în 2007, a însemnat că standardele climatice de top din Europa deveneau literă de lege și pentru România. Așa au ajuns să dispară mai multe fabrici neprofitabile care până atunci fuseseră subvenționate în pierdere din bani publici.
Așa s-a „pus un preț” pe carbon și banii europeni pentru modernizare au început să producă un sistem energetic tot mai curat. Între timp, se încheia și lucrul la centrala nucleară de la Cernavodă, început în timpul lui Ceaușescu.
Ulterior, guvernul a introdus o schemă de certificate verzi pentru a susține financiar și mai bine energia regenerabilă.
La 17 ani după căderea regimului comunist, intensitatea în carbon a sectorului energetic a scăzut cu 9,2%. În următorii 17 ani, a mai scăzut cu 52%.
Schimbarea de la o economie industrială neperformantă la o economie bazată pe servicii a schimbat radical lucrurile și în agricultură, unde numărul animalelor a scăzut, în timp ce fermele fie s-au modernizat, fie s-au închis.
Pădurile, chinuite de tăieri agresive în timpul regimului comunist, au apucat să se mai recupereze, extinzându-se pe spații golite. Cantitatea de carbon absorbită pe cale naturală a crescut cu 77%, arată datele oficiale.
Schimbările au avut ca rezultat decuplarea României de industria poluatoare cu o viteză amețitoare. Rezultatele erau deja vizibile de la începutul noului mileniu. Totuși, boom-ul economic de după anii ‘90 a fost și el cât se poate de vizibil. PIB-ul de astăzi al României s-a dublat față de anul 1990, însă beneficiile acestei creșteri economice nu s-au împărțit în mod egal tuturor membrilor societății.
Comunități întregi au dispărut prin migrație după dispariția fabricilor și distrugerea viabilității lor economice din industrie și minerit. Fostele orașe de mineri s-au depopulat cu o viteză alarmantă, iar tinerii au început să plece în țări din vestul Europei.
Un pas înainte, doi pași înapoi
Dacă țările industrializate ar putea să se decupleze de poluare la fel de repede ca România, dar să o facă fără problemele sociale pe care le-a avut ea, lupta pentru stoparea distrugerii climei nu ar fi atât de în zadar.
Primele semne promițătoare au apărut deja. Zeci de țări și-au decuplat complet economiile de emisii, chiar și atunci când se ia în calcul poluarea prin produse importate. Multe altele au reușit să crească economic în timp ce emisiile au fost reduse considerabil. Cercetătorii numesc acest proces mai lent „decuplare relativă”.
O analiză de a Energy and Climate Intelligence Unit (ECIU), de luna trecută, arăta că țările care reprezintă 92% din economia globală au reușit să atingă unul dintre aceste obiective.
Totuși, ritmul la care are loc schimbarea este încă foarte lent. În 2023, un studiu arăta că din 36 de țări bogate, doar 11 au reușit să rupă legătura dintre creșterea economică și emisiiile de dioxid de carbon. Niciun dintre ele nu a reușit, însă, să o facă suficient de repede pentru a se conforma țintei din Acordul de la Paris.
Rămâne de văzut și dacă aceste reușite se bazează pe victorii obținute cu puține sacrificii în sectoare precum cel energetic. Testul cel mare va fi la sectoare mai complicate, precum construcțiile sau transporturile, spune William Lamb, cercetător la Institutul Potsdam pentru Cercetări pe Impact Climatic.
„Am tot pus căbuni în cuptoare și am produs energie cu turbine pe aburi vreme de decenii. Acum am început cu adevărat să le închidem, iar asta este pur și simplu cea mai accesibilă măsură. Se întâmplă repede în unele țări și pare că va continua la fel de repede, dar aici vorbim doar de o mică parte a emisiilor”, spune Lamb.
Recent, boom-ul energiei verde a început să încetinească din cauza schimbării tendințelor politice și ascensiunii reacționarilor – America lui Trump sub sloganul „drill, baby, drill”, revine în forță la combustibilii fosili, în timp ce Uniunea Europeană își decupează cu rapiditate politicile verzi.
Raportul ECIU a identificat nouă țări care și-au decuplat complet economia de combustibili fosili în deceniul de dinaintea Acordului de la Paris, după care au recarbonizat-o în deceniul ulterior lui.
Printre ele se numără Letonia și Lituania, două foste republici sovietice care au avut o economii similare cu cea a României. Rusia, între timp, și-a crescut puternic emisiile după șocul prăbușirii URSS.
„Rusia și-a intensificat poluarea prin creșterea puternică a sectoarelor gazului și petrolului, împreună cu o folosire ineficientă a acestor resurse pe plan intern.
E interesant că România – care se află la periferia Europei și care nu este atât de bogată precum Franța, Germania, UK sau Suedia – a reușit să facă un progres atât de important”, a adăugat Lamb.
Rămâne, totuși, de văzut dacă țara noastră poate să continue în același ritm.
Locul de naștere al industriei petroliere românești
La mijlocul secolului al XIX-lea, înainte ca planeta să cunoască o încălzire accelerată provocată de activitatea industrială umană, industriașul român Marin Mehedințeanu a descoperit „aurul negru” sub un câmp pe care-l luase în arendă, la Ploiești.
El și-a dat seama că poate exploata resursa la o scară mult mai mare decât o făceau agricultorii locali. Împreună cu fratele său, Teodor, el a construit cea mai mare rafinărie de petrol din lume, în 1857.
În același an, petrolul exploatat de frații Mehedințeanu era folosit pentru a transforma Bucureștiul în primul oraș luminat cu petrol lampant din lume. Așa a fost falimentată industria bucureșteană a lumânărilor, în timp ce principatele române aveau să devină primele state cu producție de petrol din lume.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, petrolul din Ploiești a alimentat mașinăria de război a Germaniei.
Acum, când temperaturile globale sunt cu 1,4 grade mai mari decât cele din 1857, industria petrolieră ar putea să sufere aceeași soartă cu cea a lumânărilor.
„Vom mai folosi petrol pentru încă o sută de ani de-acum încolo”, spune Iulian Pitoiu, student la inginerie petrolieră la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, singura organizație academică de acest fel de pe continent.
La rândul său, Adrian Mușoiu, tot student, care spune că lucrează în împrejurimi de la 16 ani, se declară conștient de faptul că industria pierde locuri de muncă. El spune, totuși, că nu crede că există vreun risc pentru cariera sa. Studenții și profesorii lor nu sunt îngrijorați de viitorul domeniului în România sau de tranziția energetică.
Ar putea să aibă dreptate, mai ales în contextul în care vor începe forajele, în martie, pentru proiectul Neptun Deep din Marea Neagră – cel mai mare proiect de extracție gaziferă din Europa.
În iulie 2025, muncitorii au încheiat lucrul la gazoductul subvenționat de UE prin care va fi împins gazul spre Podișor, un sat din apropierea parcului fotovoltaic construit de Enery. De acolo, va pleca prin conducte din Europa.
De asemenea, centrala pe cărbune de la Mintia, trecută pe linie moartă în 2021, urmează să fie transformată într-o centrală pe gaz, una dintre cele mai mari din Europa.
Inițiativele României pentru energie pe gaz i-au iritat pe activiștii de mediu, care se tem că țara va deveni mai murdară energetic și mai săracă, în timp ce prețurile cresc iar legea europeană cere o acțiune mai intensă pentru decarbonizare.
„E mai scump să faci de două ori decuplarea”, spune Raluca Petcu de la Bankwatch Romania, un ONG de mediu.
„Va trebui să construim și mai multe surse de energie regenerabilă până în 2035 sau să închidem centralele pe gaz pe care le construim acum”, spunea ea.
Cinci centrale pe cărbune care urmau să se închidă la începutul anului au primit derogare până în octombrie, după ce guvernul a fost avertizat cu privire la pierderi de locuri de muncă și posibile pene de curent.
O evaluare formală a Comisiei Europene, în mai, a arătat că Planul Național pentru Energie și Climă al României e insuficient. Datele preliminare arată și că poluarea a crescut în 2024, chiar și în condițiile în care economia stagnează.
Nici populația nu are apetit pentru schimbări de paradigmă majore. Proporția românilor care cred că schimbările climatice nu sunt o problemă serioasă este dublă față de media UE, conform datelor eurobarometru.
Dincolo de toate probleme ei, însă, România a doborât recorduri importante când vine vorba de protejarea planetei. Emisiile sale nete de dioxid de carbon au scăzut la doar trei tone per persoană. Doar Suedia, o țară care are și ea păduri întinse, poluează mai puțin în Europa.
România ar putea să devină, astfel, un exemplu pentru alte țări din Europa de Est care se decuplează într-un ritm mai lent sau deloc, în ciuda faptului că și ele au trecut printr-o restructurare economică severă după căderea regimurilor comuniste.
Ştiri video recomandate
