Antena 3 CNN Economic Vacanţă de Paşte cu 62 lei/noapte, în hotelurile de pe litoral românesc. Au început deja rezervările

Vacanţă de Paşte cu 62 lei/noapte, în hotelurile de pe litoral românesc. Au început deja rezervările

Litoralul românesc se pregătește pentru minivacanța de Paște. Câteva zeci de hoteluri vor fi deschise pentru turiști, cu prețuri ce pornesc de la 62 lei pe noapte de persoană.

Vacanţă de Paşte cu 62 lei/noapte, în hotelurile de pe litoral românesc. Au început deja rezervările
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    16 Mar 2023   •   12:25

Minivacanța de Paște dă startul, în acest an, sezonului estival pe litoralul autohton, în condițiile în care în stațiunile de la Marea Neagră sunt așteptate câteva sute de turiști în intervalul 14-17 aprilie, potrivit litoralulromanesc.ro.

Zeci de unități de cazare vor fi deschise în perioada sărbătorilor pascale, hotelierii pregătind pachete tematice.

Vor fi deschise mai ales hotelurile care au centre SPA și zone de relaxare, majoritatea situate în stațiunile Mamaia și Eforie Nord.

Pachetele includ mese tradiționale de Paște, cu ouă roșii, cozonac, preparate din carne de miel, proțap, precum și activități pentru copii (vânătoare de ouă) și momente de divertisment pentru adulți (muzică live).

Citeşte şiVacanţa de Paşte în 2023 are aproape două săptămâni. Elevii vor începe şcoala într-o zi de miercuri

"În mod tradițional, data de 1 Mai este cea la care se dă startul sezonului estival pe litoralul românesc. 

Dar, de la an la an, observăm că tot mai mulți români aleg Marea Neagră pentru a merge în minivacanța de Paște, deși litoralul nu este principala destinație a turiștilor pentru sărbătorile pascale.

Însă, putem spune că această minivacanță va fi "antrenamentul" pentru weekendul prelungit de 1 Mai, care, în 2023, este la două săptămâni după Paște", spune Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro, potrivit Mediafax.

Au început deja rezervările pentru Paște pe litoralul românesc

Tarifele la cazare pornesc de la 123 de lei pe noapte pentru doi adulți, preț valabil la o vilă de trei stele din Eforie Nord. 

Turiștii care caută pachete complexe, care să includă mai multe servicii, trebuie să achite de la 455 de lei camera dublă pe noapte la un hotel de trei stele în Mamaia, preț ce acoperă cazarea cu demipensiune (mic dejun și cină), masa festivă de Paște, acces la piscină exterioară cu apă încălzită, program artistic pentru adulți și copii.

Tot la trei stele în stațiunea Mamaia, un pachet all inclusive costă 576 lei/noapte/camera dublă.

În Eforie Nord, la un hotel de trei stele, o noapte de cazare cu mic dejun inclus costă 262 de lei pentru două persoane, iar în Mamaia, la patru stele, camera dublă costă de la 273 de lei pe noapte, cazare cu mic dejun inclus.

În comparație cu anul trecut, în cazul unor hoteluri, tarifele pentru minivacanța de Paște sunt chiar cu 10% mai mici, dar există și unități de cazare, în special cele care oferă servicii complexe, care au majorat prețurile.

Rezervările pentru Paște au început deja, dar operatorii ca cele mai multe să vină cu aproximativ două săptămâni înainte de sărbători, mai ales dacă prognoza meteorologică va indica vreme frumoasă pentru zona de litoral a țării.

Nu doar hoteluri, ci și baruri, restaurante și cluburi vor fi deschise la jumătatea lunii aprilie, când e sărbătorit Paștele. 

Oficial, vacanţa de Paşte are patru zile și este cuprinsă între 14 aprilie (Vinerea Mare) şi 17 aprilie (a doua zi după Duminica Paștelui).

×
Subiecte în articol: vacanta de paste litoral
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close