Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Generalul Cristian Barbu: "O lovitură nucleară lansată de Rusia intră în calculele noastre!"

Generalul Cristian Barbu: "O lovitură nucleară lansată de Rusia intră în calculele noastre!"

Mai multe evenimente au semnalat în ultimele zile preocuparea militarilor occidentali față o confruntare militară directă cu Rusia, care ar putea fi precedată de un atac hibrid.

de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Ian 2024   •   18:29

Un material amplu publicat de Bild și citat de presa internațională a dezvăluit că armata germană a elaborat un scenariu probabil în urma căruia forțele militare ale NATO ar urma să ajungă pe picior de război, față în față cu forțele Rusiei, în vara anului viitor.

De asemenea, amiralul olandez Rob Bauer, șeful Comitetului militar al NATO, a declarat în timpul unei reuniuni cu miniștrii Apărării, desfășurată la Bruxelles, că alianța militară trebuie să se transforme "pentru război".

La rândul său, analistul german Fabian Hoffmann, a făcut următoarea estimare:

"Suntem mai aproape de un război cu Rusia decât își dau seama cei mai mulți oameni, iar NATO are, în cel mai bun caz, doar 2-3 ani ca să se pregătească. Trebuie, de asemenea, să avem o discuție serioasă nu doar despre cum să descurajăm un război cu Rusia, ci și despre cum să purtăm unul.

Suntem pregătiți să reacționăm împotriva infrastructurii critice civile ruse în cazul în care Rusia o lovește, prima, pe a noastră? Cum reacționăm la prima lovitură nucleară a Rusiei? Lipsa noastră de pregătire, atât în spațiul fizic încurajează Rusia!"

Cristian Barbu: Rusia are nevoie de cel puțin cinci ani pentru o acțiune de amploare în regiunea țărilor NATO

Scenariul unei confruntări pornite convențional, în care ar urma să se recurgă la arme nucleare, a fost comentat la Antena 3 CNN de generalul (r) Cristian Barbu.

"O lovitură nucleară în acest moment intră într-un calcul al nostru, al celor de specialitate. Să știți că și noi facem calcule, nu numai germanii sau francezii sau americanii. Sunt calcule, unele dintre ele calitative, altele cantitative. Cele calitative arată că există în prezent două armate destul de bine instruite în operațiuni militare.

Mă refer la cea a Ucrainei și cea a Rusiei. De aici, noi trebuie să învățăm lecții pe care să le aplicăm.

Din punct de vedere cantitativ, nu sunt de acord cu acest domn (analistul german).

Din punct de vedere cantitativ, ca Rusia să poată să desfășoare o acțiune militară de amploare în regiunea statelor NATO, are nevoie de cel puțin 5 ani.

Anterior, estimam că Ucraina are nevoie de 3.000 de garnituri de tren cu muniții. Iată, calculele noastre sunt foarte corecte și în continuare ne bazăm pe acestea", a spus Cristian Barbu la Antena 3 CNN.

×
Parteneri
Diana Șoșoacă este candidat la Primăria Capitalei
x close