Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Ilan Laufer, explicații în exclusivitate despre căminul de bătrâni care funcționa fără autorizație: "Oamenii care acuză sunt și ipocriți și inculți"

Ilan Laufer, explicații în exclusivitate despre căminul de bătrâni care funcționa fără autorizație: "Oamenii care acuză sunt și ipocriți și inculți"

Tot mai multe cămine care funcționează ilegal au fost descoperite în ultimele zile. Este și cazul unui cămin social dintr-o vilă care aparține familiei fostului ministru al Mediului de Afaceri, Ilan Laufer.

de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Iul 2023   •   15:44

Căminul de bătrâni aflat în județul Ilfov, într-o vilă care aparținea familiei fostului ministru al Mediului de Afaceri, Ilan Laufer, funcționa fără autorizație. 

Invitat în cadrul emisiunii Decisiv, de la Antena 3 CNN, acesta a fost întrebat cum a ajuns în situația în care să aibă un azil fără autorizație de funcționare în casa tatălui său.

"În primul rând, vreau să spun că este cel mai mare fake news care s-a dat vreodată la adresa mea.

Nu este un azil al groazei, toate instituțiile statului care au mers acolo au spus că este unul dintre cele mai bune dotate și cel mai bun din punct de vedere estetic azil din România.

Nu este casa mea, este casa tatălui meu, care are o promisiune de vânzare, cumpărare, semnată anul trecut în luna octombrie cu o persoană fizică care a dorit să facă acolo un cămin de bătrâni.

Azilul, în clima în care s-a deschis, a avut toate autorizațiile de funcționare. Nu doar de la DSP, ci de la toate instituțiile statului care autorizează un azil", a declarat Ilan Laufer.

Vecinii spun că au făcut reclamații în repetate rânduri

"Vecinii de pe stradă s-au opus încă de la început și au spus că nu doresc să locuiască în vecinătatea unui azil de bătrâni și cu persoane cu dizabilități. De atunci au urmat zeci de plângeri și sute de controale și niciodată nu a fost luată vreo măsură pentru că totul era perfect.

Luna trecută, au venit cei de la DSP și au spus așa: Gardul, care desparte de vecini, este cu 10 centimetri mai mic decât ar trebui să fie, piscina nu este împrejmuită și o balustradă care trebuie ridicată cu 20 de centimetri.

Problema a fost rezolvată, iar cei de la DSP nu au mai dorit să vină să constate

Oamenii care vin acum și acuză sunt și ipocriți și inculți.

Spun lucrul acesta pentru că toți spun, trebuie să avem grijă de bătrâni, sunt ținuți în condiții rele, dar nimeni nu vrea să aibă un bătrân lângă el.

Nimeni nu este de acord ca pe strada lui să fie un azil de bătrâni", a mai precizat Ilan Laufer, la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: ilan laufer cămin bătrâni Ilfov
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close