Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Dan Suciu explică valoarea inflaţiei de 12,5% şi impactul acesteia asupra României | Ce spune despre îndemnul lui Isărescu privind ceaiul de tei

Dan Suciu explică valoarea inflaţiei de 12,5% şi impactul acesteia asupra României | Ce spune despre îndemnul lui Isărescu privind ceaiul de tei

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a explicat cum s-a ajuns la valoarea inflației de 12,5% şi care este impactul acestei prognoze asupra României. Mai mult, acesta a explicat şi îndemnul de azi al guvernatorului Mugur Isărescu de a fi mai calmi şi de a bea ceai de tei.

Dan Suciu explică valoarea inflaţiei de 12,5% şi impactul acesteia asupra României | Ce spune despre îndemnul lui Isărescu privind ceaiul de tei
Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    12 Mai 2022   •   20:18

"A fost o prognoză greu de făcut pentru că sunt o serie întreagă de incertitudini şi această afirmație trebuie să o mențin.

Probabil e perioada cu cele mai mari incertitudini. Nu am avut niciodată incertitudini de acest nivel şi care vin, evident, din conflictul din Ucraina, dar şi din evoluția preț la energie şi a celorlalte bunuri. Vedem evoluții semnificative pe aceste preţuri care sunt foarte greu de comensurat.

Cum s-a ajuns la această prognoză

În primul rând am ținut cont de aceste plafonări care sunt extrem de importante. În cazul în care plafonările preţurilor la energie nu ar fi fost luate inflația se ducea spre 20%.

De aceea este important să vedem cum vor evolua preţurile în momentul când se închide perioada de plafonare în aprilie anului viitor şi aceasta este zona de incertitudine în care ne aflăm.

Ce înseamnă inflația de 12,5%?

Suntem la max de inflație în acest moment poate luna iunie va fi consemnat acel maximum.

Urmează perioada de relativă scădere, dar în continuare procentul de inflație semnificată.

Partea bună, dacă pot spune așa, este că scumpirile sunt mai degrabă în urmă nu înainte, suntem sub șocul acestor inflațiuni.

Care sunt sursele pentru creșterea veniturilor?

Din păcate, aşa cum arată bugetul României spațiul fiscal e relativ limitat. Nu avem mari resurse la nivel bugetului de a interveni, tăia sau adăuga salarii pensii sau alte venituri suplimentare în perioada aceasta.

Se fac eforturi semnificative cum ați văzut politica de a da niște vouchere foarte bine targetate ceea ce este în regulă de vreme ce nu afectează deficitul bugetar, dar e foarte greu spațiu e relativ îngust şi în consecință nu sunt foarte multe resurse la îndemna guvernului pentru a interveni în această situație, cu toate că se fac eforturi semnificative prin țintirea celor care au nevoie.

Cum explică afirmaţia lui Mugur Isărescu care i-a îndemnat pe români la calm şi la ceai de tei


"E o discuție interesantă şi trebuie clarificată. Guvernatorul a făcut o afirmaţie, cu o anumită replică, în sensul de a transmite un mesaj.

E important cum prezentam situațiile economice din ţara aceasta, cum vorbim de inflație pentru că riscăm prin exacerbarea acestor probleme, care sunt reale, punem o presiune semnificativ suplimentară asupra inflației.

Nu avem şi așa suficient de multe probleme cât să nu le cream şi singuri prin discuții şi reacții emoționale care sunt de înţeles.

Ați văzut problema la preț benzină cum s-au aprins într-o noapte pentru ca apoi să se potolească sau cursul de schimb la casele de schimb.

Acestea sunt elemente de presiune care sunt exacerbate în momentul în care discursul public o ia razna.

Apelul acesta l-a făcut guvernatorul: haideți să fim calmi, să rezolvăm problemele, fără a pune presiune suplimentară. Nu era în nici un caz un indemn sa bem ceaiul de tei ca așa se rezolvă inflația şi ca e o soluție la problemele existente", a spus Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR la emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3. 

×
Subiecte în articol: Dan Suciu BNR
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close