Antena 3 Emisiuni În fața națiunii Ministrul Economiei, soluţii pentru a reduce dependenţa României de materiile prime şi gazul rusesc

Ministrul Economiei, soluţii pentru a reduce dependenţa României de materiile prime şi gazul rusesc

de Claudia Popovici    |    18 Mar 2022   •   21:27
Ministrul Economiei, soluţii pentru a reduce dependenţa României de materiile prime şi gazul rusesc
Sursa foto: Antena 3

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a vorbit despre soluțiile luate în calcul pentru a reduce dependența României de gazul rusesc, dar şi sprijinul acordat companiilor românești care au fost afectate în contextul războiului din Ucraina.

România este mai puţin dependentă decât alte ţări. Această dependență poate fi redusă pas cu pas", a spus ministrul Economiei, Florin Spătaru care a precizat că urmare discuțiilor pe care le-a avut cu marile companii s-a ajuns la o serie de soluţii aplicabile pentru a reduce treptat dependența României faţă de zonele unde există conflict. 

"Am creat la nivelul ministerului Economie un grup de lucru şi am chemat asociațiile profesionale şi companiile pentru a vedea acre este impactul acestui conflict care acoperă Ucraina, dar vorbim şi de Federația Rusă şi de Belarus.

Toate aceste zone de conflict din care veneau o parte din materiile prime si materiale.

Dependenta României poate fi redusă pas cu pas. Ce soluţii avem

Avem un impact pe industria metalurgică din cauza regimului de sancţiuni pe care şi România îl aplică. Vorbim şi de sectorul auto. Marile companii caută soluţii pentru a se aproviziona din alte surse.

În acest sens am trimis adrese către ANAF şi către MAI adrese prin care vom aloca persoana suplimentar pentru accesul în vămi pentru a fluidiza traficul.

O altă soluţie ar fi de a redirecționa traficul pe Dunăre către porturile de la Galaţi şi Brăila. Asta ar fi o etapă suplimentară pentru a veni cu nave cu pescaj care să poată să vină în acea zonă.

Avem o perioadă de 3 luni de zile în care Legea kurzarbeit încă funcționează", a explicat ministrul Economiei, Florin Spătaru, în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3.

De la debutul invaziei Rusiei în Ucraina au fost afectate industria auto, industria metalurgică, industria mobilei şi industria cimentului. 

Potrivit legii, pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă, de alertă sau asediu, companiile aflate în dificultate pot reduce programul de lucru, iar angajații primesc cu 25% mai puțini bani.

De asemenea, angajatorii trebuie să obțină acordul scris al reprezentantului salariaților pentru această reducere de program și, implicit, de venituri.

×

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

x close