Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei Ultimele 72 de ore - Radu TUDOR

Ultimele 72 de ore - Radu TUDOR

Ultimele 72 de ore - Radu TUDOR
16 Mai 2007   •   13:53

Pe măsura ce se apropie ziua de 19 Mai, tensiunea crește exponențial. Traian Băsescu se războiește cu Ion Iliescu, fostul președinte răspunde și el dur, se pregătesc ultimele mitinguri. Acuzațiile sunt acum la paroxism, dar probabil opiniile electoratului sunt deja bine conturate. Puține lucruri mai pot fi schimbate. Băsescu e favorit la câștig, problema este dacă cifra îi va da legitimitate. Ca să toarne gaz pe foc, președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a susținut, miercuri, într-o conferință extraordinară de
presă, că va trebui introdusă în legislația românească o prevedere potrivit căreia toți candidații la alegerile prezidențiale să fie supuși unor examene psihologice preliminare. Iliescu a făcut totodată un apel la cetățenii români să reflecteze bine în privința deciziei lor privind votul la referendumul din 19 mai. El le-a cerut românilor să se prezinte la referendum și să voteze pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Pe de alta parte, purtătorul de cuvânt al PSD Cristian Diaconescu a declarat că monitorizarea prin ambasade a funcționării instituțiilor unui stat democratic este "o rușine fără precedent", referindu-se la prezența diplomaților la ședința CSM privind cazul procurorului Doru Țuluș. Diaconescu a declarat, referindu-se la faptul că ședința de miercuri a secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avut loc în prezența mai multor diplomați europeni, că monitorizarea prin
ambasade a funcționării instituțiilor unui stat democratic "este o rușine fără precedent".
Astăzi discutăm la "Prima ediție" într-o formulă specială. Două ore cu reprezentanții tuturor partidelor parlamentare. Vom vedea ce aduc ultimele 72 de ore de campanie.

×
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close