Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Angajații RAR vor intra la serviciu cu ajutorul amprentei

Angajații RAR vor intra la serviciu cu ajutorul amprentei

Vor intra la serviciu doar cu amprenta digitală. Angajații Registrul Auto Român vor semna condica zilnică de prezență la muncă prin intermediul amprentei. Este cunoscut faptul că angajații instituției nu sunt cei mai punctuali, iar măsura vine și ca o soluție pentru această problemă.

Angajații RAR vor intra la serviciu cu ajutorul amprentei
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Aug 2021   •   19:10

Sistemul va fi folosit în toate reprezentanțele din țară și a costat în jur de 30 de mii de euro.

Registrul Auto Român a luat digitalizarea mult prea în serios. Angajații vor renunța la cartelele clasice de pontare a prezenței la muncă, iar în locul acestora vor folosi degetul.

"Colegii nu vor mai trebui să folosească cardul, cu o simplă apropiere a degetului de deviceul respectiv se face toată partea de înregistrare. La momentul de față, peste 1.200 de colegi au făcut acest proces de înregistrare și peste 500 îl folosescu uzual", a spus Radian Tufa, director RAR, în reportajul difuzat la News Hour With CNN de la Antena 3.

Investiția pentru noul sistem a fost făcută direct prin sistemul de achiziții publice, iar costurile s-au ridicat la aproximativ 30 de mii de euro pentru toate reprezentanțele din țară. Cu toate acestea, angajații nu par atât de încântați de noul sistem.

În privința sistemului există însă, câteva discuții. Autoritatea de supraveghere a datelor personale interzice prelucrarea de date personale sensibile, precum amprenta.

Sistemul încă nu este funcțional, este doar perioada de testare până când se va primi acordul GDPR.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close