Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Un copil a fost lovit de tren, în zona Gării Vatra Dornei Băi. Medicii încearcă să-i replanteze piciorul

Un copil a fost lovit de tren, în zona Gării Vatra Dornei Băi. Medicii încearcă să-i replanteze piciorul

Un băiat de 15 ani este în stare gravă, după ce a fost lovit de tren în zona Gării Vatra Dornei Băi. 

Un copil a fost lovit de tren, în zona Gării Vatra Dornei Băi. Medicii încearcă să-i replanteze piciorul
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Dani Amariei
de Silvia Preda    |    17 Ian 2023   •   17:58

Băiatul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Copii "Sf Maria" din Iaşi.

Ar fi avut căștile pe urechi și telefonul în mână și nu a observat apropierea trenului, motiv pentru care a fost prins sub tren, în apropiere de Gara Vatra Dornei Băi.

Adolescentul a suferit multiple traumatisme şi contuzii, cea mai gravă fiind amputaţia de gambă. A fost dus direct în blocul operator, unde o echipă multidisciplinară formată din chirurgi pediatri, chirurgi plasticieni, ortopezi, pediatri, medici de anestezie şi terapie intensivă, neurochirurgi trebuie să decidă care va fi atitudinea terapeutică.

Băiatul a suferit o amputaţie de picior în timp ce a fost lovit de un tren

"Membrul amputat a ajuns la spitalul nostru odată cu pacientul. Echipa multidisciplinară va decide atitudinea terapeutică. Pacientul a suferit amputaţie de gambă stângă, traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală. Se află în şoc postraumatic, şoc hemoragic. Respiră spontan, este conştient. Au fost instituite măsuri de suport vital, se fac explorări imagistice şi consult multidisciplinar. A fost dus în blocul operator.

Echipa multidisciplinară decide care este metoda terapeutică. Fiecare caz are particularitatea lui. Echipa terapeutică va decide. Impactul pe care îl au astfel de traume este major", a declarat dr. Solange Roşu, potrivit Agerpres.

×
Subiecte în articol: copil tren accident gara Vatra Dornei
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close