Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Europa, sub avertizare de vreme rea. Cel puţin 10 morţi în inundaţiile din Italia

Europa, sub avertizare de vreme rea. Cel puţin 10 morţi în inundaţiile din Italia

Mai multe zone din Europa se confruntă cu vreme extremă. În unele zone din Croaţia, spre exemplu, rafalele de vânt au ajuns la viteze chiar şi de 120 de kilometri pe oră. Cel puţin 10 oameni au murit, iar alți trei sunt dați dispăruți în urma ploilor abundente şi a inundațiilor din centrul Italiei.

Europa, sub avertizare de vreme rea. Cel puţin 10 morţi în inundaţiile din Italia
Sursa foto: Getty Images
de Claudia Popovici    |    16 Sep 2022   •   18:58

Străzile mai multor localități au fost inundate de apele învolburate, iar mașinile au fost luate pe sus de șuvoaie. Autorităţile au anunţat că școlile au fost închise şi cetățenii sunt rugați să rămână în case.

Ploile abundente şi inundațiile au lovit fără milă regiunea Marche din centrul Italiei. Într-o localitate din regiune, viitura a luat o maşină în care se aflau o mamă cu fiul ei.

Pompierii au reuşit să o salveze pe femeie, însă copilul a fost dat dispărut. În doar câteva ore au fost înregistrate cantități de aproximativ 400 de milimetri de ploaie.

În acest moment, la faţa locului se află 200 de pompieri şi trei elicoptere. Toate aceste forţe mobilizate ca să mai salveze persoane care sunt în dificultate.

Sunt foarte multe persoane blocate la etajele superioare ale locuințelor şi nu au cum să iasă din cauza aluviunilor, alţii au stat în copaci foarte multe ore.

Protecţia Civilă din Italia a lansat o avertizare prin care locuitorii erau îndemnați să se îndrepte către zone mai înalte, din cauza viiturilor.

Unii însă au încercat să le sară în ajutor vecinilor rămaşi blocați în locuinţe până la sosirea serviciilor de urgenţă.

În sudul ţării, furtunile au făcut de asemenea ravagii. Pe reţelele sociale, localnicii au publicat imagini cu un palmier care a luat foc după ce fusese lovit de fulger.

Sistemul european de avertizare de furtună, Estofex, a emis o avertizare nivelul doi pentru nordul și sudul Adriaticii, în timp restul Croației se află sub o avertizare de prim nivel.

 

×
Subiecte în articol: meteo cod galben ANM Europa
Parteneri
Fumul degajat de incendiul din Bucureşti este toxic! Precizările ISU şi ANM
x close