Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Scandal uriaş în asociaţiile de proprietari, din cauza repartitoarelor de căldură. Peste 50% din consumatori spun că plătesc mai mult după montarea lor

Scandal uriaş în asociaţiile de proprietari, din cauza repartitoarelor de căldură. Peste 50% din consumatori spun că plătesc mai mult după montarea lor

Mai mult de jumătate dintre persoanele care şi-au montat repartitoare spun că au plătit mai mult, comparativ cu cele care nu au astfel de dispozitive pe calorifere.

de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Ian 2024   •   18:48

De vină ar fi debranșările care fac ca sistemul să nu mai fie echilibrat. Locatarii care pur şi simplu le dau jos, dar şi cei care opresc caloriferul pentru a se încălzi de la vecini. 

Instalarea repartitoarelor a devenit obligatorie pentru românii care sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. A fost prezentată ca o idee care va duce la facturi mai mici, de tipul "plătești cât consumi". Însă realitatea a bătut sloganul.

"Spre exemplu, pe luna noiembrie am plătit 270 de lei şi 100 căldura, pe jumătate de lună. În condițiile în care nu am avut căldură. În primul rând că plătești costul citirii şi al calculului că nu îți spune nimeni nimic degeaba", spune un bărbat.

Românii sunt şocaţi de noile facturi la întreţinere

"Da, exista o diferenţă din ce am auzit şi eu de la foştii colegi că cei fără repartitoare plăteau mai puţin decât noi. , mai spune cineva. 

"Nu am făcut o comparație, dar cred că dacă aş da drumul la toate caloriferele ar fi jale", mai spune o persoană. 

"Într-adevăr am plătit. Că nu am avut căldură şi am plătit ca şi când aş fi avut căldură", mai spune un 

"Pe luna noiembrie mi-a venit 500 de lei la două camere", mai spune o pensionară.

Repartitoarele de căldură nasc scandaluri uriașe în asociațiile de proprietari

Măsura de a impune repartitoare riscă să aprindă scandaluri uriașe în asociațiile de proprietari. Asta pentru că se creează inechități între vecini, atâta vreme cât există posibilitatea de a închide repartitorul și de a se încălzi prin alte metode.

"Sunt mai multe cauze: din cauza multor debranşări, sistemul nu mai este echilibrat, nu se împart costurile eficient pe fiecare apartament, mulţi locatari şi-au mărit suprafaţa radiată, au calorifere mult mai mari. Mai avem locatari care pur şi simplu le dau jos de pe calorifere şi atunci costurile se împart pentru cei corecţi", spune Liviu Popescu, vicepreședinte BNS

"Dacă unii plătesc mai mult şi alţii mai puţin înseamnă că unii își țin caloriferul închis sau îi dă drumul numai atunci când are nevoie de căldură într-o anume cameră. În felul acesta se face decalajul între un consumator cu toate caloriferele deschise şi unul care se încălzește doar la unul", a spus Ion Tudor, preşedinte de bloc. 

Repartitoarele de căldură au o calitate îndoielnică

În plus, multe dintre repartitoarele care se vând în România, pe lângă faptul că sunt scumpe, sunt de foarte proastă calitate.

"Montarea repartitoarelor nu garantează nimănui că vor plăţi doar cât consumă. De fapt, proprietarii sunt puşi să plătească diferența între consumul individual şi cel marcat de contorul asociației. Chiar şi in situaţia în care toată lumea ar avea repartitor, diferențe de plata tot ar exista pentru că reţeaua de termoficare este veche, are pierderi iar consumatorii sunt cei care le plătesc.

Cei care şi-au montat repartitoare s-au păcălit foarte mult. Repartitoarele de pe piaţa românească nu au o precizie foarte buna iar consumul înregistrat nu este cel real.

Analist economic: "Soluția este modernizarea rețelei de termoficare"

Soluția nu este să montezi repartitoare peste tot, soluția este modernizarea rețelei de termoficare pentru a evita pierderile şi pentru ca întreținerea să coste mai puţin", spune Adrian Negrescu, analist financiar. 

Legea repartitoarelor este una mai veche. La finalul anului trecut, termenul de instalare a acestora a fost prelungit din nou până la 31 decembrie 2024. 

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close