Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Bucureştiul ar putea avea în curând noi intersecţii semaforizate inteligent

Bucureştiul ar putea avea în curând noi intersecţii semaforizate inteligent

Bucureştiul ar putea avea în curând noi intersecţii semaforizate inteligent. După un an de blocaje prin instanţe, tribunalul a decis că Primăria Municipiului Bucureşti poate merge mai departe cu procesul de resistematizare a semafoarelor.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Ian 2024   •   21:12

Despre această idee se vorbeşte de 16 ani, iar în tot acest timp administraţiile nu au reuşit să implementeze sistemul nici măcar în jumătate din intersecţiile oraşului.

Din 989 oraşe studiate din întreaga lume, Bucureştiul se află pe locul 19 din punct de vedere a congestiei în trafic. În Europa, suntem pe locul 7, dar chiar şi aşa numărul maşinilor înmatriculate în Bucureşti şi judeţul Ilfov este într-o continuă creştere.

În ultimii zece ani, numărul lor a ajuns la aproximativ două milioane, iar acestora li se adaugă maşinile înmatriculate în alte judeţe.

Despre un sistem inteligent de semaforizare se vorbeşte în Bucureşti de mai bine de 16 ani

În 2007 a început instalarea acestuia, însă până în ziua de astăzi primăria a reuşit să implementeze acest sistem în mai puţin de jumătate din intersecţiile din oraş. Mai exact, 221.

Problemele sistemului de semaforizare şi a traficului din ce în ce mai greu de suportat au fost doar câteva dintre principalele teme de campanie ale actualului primar. Nicuşor Dan promitea pe atunci specialişti aduşi din Statele Unite ale Americii, însă în ultimii trei ani şoferii nu au simţit nicio schimbare în bine.

Noile planuri ale municipalităţii prevăd demararea studiului de fezabilitate, însă până vom avea semafoare care să schimbe culoarea inteligent în funcţie de numărul maşinilor de pe o arteră vor mai trece câţiva ani pentru că tot proiectul este împărţit în patru faze.

Prima etapă a proiectului cuprinde resistematizarea şi modernizarea a 85 de intersecţii de pe cele mai importante bulevarde care duc către ieşirea din Bucureşti. Bulevardul Iuliu Maniu este unul dintre ele. Totodată, Primăria Capitalei îşi doreşte să instaleze 220 de staţii de încărcare pentru autoturismele electrice.

În această etapă mai sunt cuprinse Şoseaua Colentina, Şoseaua Alexandriei, Şoseaua Bucureşti – Târgovişte şi Șoseaua Berceni, urmând ca mai apoi lucrările să continue prin creşterea capacităţii centrului de control al traficului, dar şi modernizarea a peste 370 de intersecţii.
 

×
Parteneri
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară
x close