"O masă de aer polar arctic va afecta şi zona ţării noastre. În aproape toată ţara vorbim de nopți şi dimineți foarte reci.
Până sâmbătă când este în vigoare avertizarea meteorologică ce vizează întreaga ţară vorbim de temperaturi care în zonele depresionare pot coborî până la -18 grade, iar în restul zonelor mai joase de relief inclusiv zona litoralului -4, -5 la nivelul minimelor.
Şi maximele diurne nu vor fi pozitive în următoarele zile. Vorbim de valori care la scara întregi ţări să se situeze în general de la -8 până la -4 grade Celsius.
De asemenea, în zona litoralului, inclusiv în Capitală, avem valori de -6, iar posibil vineri şi sâmbăta dimineață în zona preorășenească să înregistrăm -9, -10 grade Celsius.
Este posibil să se amplifice şi senzația de rece pentru că şi intensificările de vânt cu maxime la rafală între 55-65km/h ne vor face să simțim regimul de temperaturi mult mai coborât.
De duminică observăm un alt regim de nuanțe în regimul de temperaturi care să ne ducă la valori pozitive de până la 8 grade Celsius, iar la mijlocul săptămânii viitoare la 15 grade Celsius.
La București cel puțin în următoarele dimineți vorbim de vreme geroasă. Spre sfârşitul săptămânii -9, -10 grade Celsius", a spus Elena Mateescu, director ANM, la News Hour with CNN de la Antena 3.