Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Poveștile românilor care ocupă funcții importante în Poliția din Marea Britanie. Cum s-au pregătit pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea

Poveștile românilor care ocupă funcții importante în Poliția din Marea Britanie. Cum s-au pregătit pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea

Diana și Ștefan se numără printre primii români care au reușit să ocupe o funcție în cadrul Poliției din Marea Britanie, însă drumul pe care l-au urmat pentru a ajunge aici nu a fost deloc ușor.

Poveștile românilor care ocupă funcții importante în Poliția din Marea Britanie. Cum s-au pregătit pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Mai 2023   •   21:46

Ștefan Năstase a plecat în Marea Britanie pentru a urma o facultate, însă un anunț pe care l-a văzut în ziar a făcut ca vizita lui în Londra să se prelungească până în prezent.

"Era un anunț în ziar, cum că Poliția Metropolitană recrutează. Am aplicat, iar 10 ani mai târziu, mă aflu tot aici. O parte din mine vrea să se întoarcă în România, dar cealaltă parte nu. Este dificil, pentru că mi-am petrecut aproape jumătate din viață în Marea Britanie", a spus Ștefan.

Timp de 10 ani, Ștefan a ocupat mai toate funcțiile din cadrul structurii, de la roluri de patrulare, până la a fi detectiv. Totodată, el ocupă și funcția de președinte al Asociației Ofițerilor Români din Poliția Metropolitană.

Românul a dezvăluit că, pentru evenimentul istoric al încoronării Regelui Charles, pregătirile au început cu mult timp în urmă.

Citește și: Contele Kalnoky, despre casa la care visa Regele Charles, înainte de a o găsi în România: "Căuta un sat micuț, lângă o pădure

"Este un eveniment istoric, atât pentru Marea Britanie, cât și pentru noi, românii. Știm foarte bine că avem o legătură cu Regele Charles, iar el ține România aproape. Pregătirile au început cu mulți ani în urmă", a mai adăugat românul.

Diana a plecat în Marea Britanie la doar 19 ani. Ea visa de mică să devină polițistă, însă a reușit să-și îndeplinească visul abia după ce a ajuns la Londra.

"A fost șansa mea să pot să plec. Făceam curățenie în hoteluri și în case private, am început de jos. M-am înscris la facultate, am terminat Dreptul și Criminalistica, apoi am aplicat la Poliție și am intrat, dar nu a fost deloc ușor", a spus românca.

Diana s-a stabilit în Londra, este mamă și este cea care a pus bazele Asociației Ofițerilor Români din Poliția Metropolitană.

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close