Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Spitalul Municipial Orşova stă cu aparatură de sute de mii de euro în cutii pentru că nu primeşte avize

Spitalul Municipial Orşova stă cu aparatură de sute de mii de euro în cutii pentru că nu primeşte avize

Situație incredibilă la Spitalul Municipal Orșova, unde aparatura nu poate fi pusă în funcțiune pentru că nu există amenajările necesare. Sunt bani și pentru acestea, doar că sunt blocați pentru că nu au fost eliberate avizele necesare.

Spitalul Municipial Orşova stă cu aparatură de sute de mii de euro în cutii pentru că nu primeşte avize
Sursa foto: Getty images / hxdbzxy
de Ştefan Petrică    |    30 Mar 2023   •   19:59

Spitalul Municipal Orșova deține aparate medicale noi, în valoare de 400 de mii de euro, investiție făcută din bani europeni.

Doar că toate aceste echipamente medicale nu au fost folosite niciodată până acum, pentru că spitalul nu a făcut și amenajările necesare instalării acestora.

"Din păcate suntem spitalul bogat, dar doar pe hârtie, și sărac pentru că nu primim acei bani, banii noștri, pe care să îi utilizăm pentru a face investiții și a pune în funcțiune aparatele", a declarat Adrian Cican, manager Spitalul Municipal Orșova.

Unitatea medicală dispune de suma de bani necesară amenajării de spații, doar că este blocată, iar cel care trebuie să elibereze avizul pentru a demara amenajările este primarul.

Citește și: Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a semnat contractele pentru trei noi spitale în Arad şi Timiş

"Din punct de vedere medical, eu cred ca nu e doar o dramă, dar cred că este și o responsabilitate a celui care nu înțelege că tot ce s-a dat din partea Statului Român, nu pot fi puse în aplicare pentru că nu vrea o persoană", a declarat Lucian Vădăstreanu, medic primar.

Primarul Orșovei, însă, aruncă vina pe managerul spitalului.

"Asta e o vrăjeală de-a domnului Cican. Nu are nicio treabă cu bugetul, are treabă cu managementul, defectuos de altfel. Dacă nu e în stare să aducă medicii care să îl opereze, nu au treabă medicii cu aparatura", a declarat Marius Stoica, primar Orșova.

Același spital a primit, drept donație, un computer tomograf care nu se află în Orșova, ci la un spital din Cluj, din aceleași motive legate de spațiu.

Echipament pentru care spitalul plătește 28 de mii de lei lunar, chirie la Cluj.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close