Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Psihologul criminalist Tudorel Butoi, o nouă teorie în cazul italianului incendiat

Psihologul criminalist Tudorel Butoi, o nouă teorie în cazul italianului incendiat

Principalii suspecţi ai crimei din Măgurele, cei doi soţi, au fost filmaţi când cărau cu un geamantan şi mai multe sacoşe părţi din trupul victimei. Aceleaşi camere au surprins şi ultimele clipe de viaţă ale italianului, dar şi momentul descinderii anchetatorilor. Cei doi suspecţi sunt acum reţinuţi.

Psihologul criminalist Tudorel Butoi, o nouă teorie în cazul italianului incendiat
de Gabriel Dano    |    11 Mai 2022   •   21:03

Presupușii criminali au avut de făcut mai multe drumuri. Pe imagini se vede clar că au cărat inclusiv obiecte din casă. Au încercat să scape de probe. După 12 minute, bărbatul iese cu un covor în braţe. Sunt tot timpul împreună.

Imaginile au fost obținute în exclusivitate pentru News Hour with CNN de Carmina Pricopie, senior editor Antena 3.

Anchetatorii spun că Valentin şi Carmeluţa au dus maşina în mijlocul câmpului la Măgurele şi i-au dat foc. S-au întors acasă cu autobuzul. În bloc, vecinii îl ştiau pe italian. Și mai știau că acesta nu venea cu mâna goală, ci aducea mâncare.

Cei doi soți însă nu au fost prea impresionați de gesturile sale. Abia ieri, anchetatorii au ajuns la ei. Acum și bărbatul și femeia au fost aretaţi preventiv pentru 30 de zile.

Psihologul criminalist Tudorel Butoi a explicat, în această seară la News Hour with CNN, ce i-ar fi putut determina pe cei doi soți să comită această crimă oribilă.

"Jaful, banii. Aiurelile astea cu dragoste, cu gelozie sunt lucruri pe care le scot în față de-a lungul umăririi penale. Omul de afaceri, în opinia mea - s-ar putea să greșesc - a fost atras la femeie în cameră, unde a fost surprins de un tâlhar care l-a ucis pentru bani, după care s-au descotorosit de cadavru.

Lucruri simple! Chestiile astea romanțate, că iubire, că gelozie, că a venit și l-a surprins sunt lucruri pentru vulg. Crima e premeditată. Ce e prima dată când italianul vine la acestă amantă a lui? Nu! În data respectivă, data fatidică, au hotărât amândoi să îl omoare pe bietul om", a spus Tudorel Butoi.

Victima ar fi fost ucisă într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei și abia apoi cadavrul a fost pus în mașină și dus pe câmpul de la Măgurele, acolo unde a fost incendiat.

Menajera italianului a sunat la numărul unic de urgenţă 112 după ce a văzut ştirea la televizor şi a făcut conexiune cu dispariţia italianului, dar şi cu marca maşinii găsite incendiate pe câmpul de lângă Măgurele.

×
Subiecte în articol: Tudorel Butoi crimă Măgurele
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close