Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Ultimele zile în care românii pot cumpăra vechime în muncă

Ultimele zile în care românii pot cumpăra vechime în muncă

Românii care vor să îşi cumpere vechime în muncă mai au doar câteva zile la dispoziţie. Se pot cumpăra maximum şase ani, integral sau pe bucăţi.

de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Aug 2023   •   19:26

Mai sunt doar câteva zile în care românii pot cumpăra ani de vechime. Cei care nu au anii necesari de cotizare pot să îi cumpere până la data 31 august.

Există posibilitatea prelungirii termenului datorită cererii ridicate, însă până acum nu a fost adoptat un act normativ. 

Cât costă să cumperi ani de vechime în muncă

Contribuţia este 25% din salariul minim brut, care înseamnă 750 de lei. Dacă, de exemplu, avem nevoie de un an, atunci o să plătim 9.000 lei, adică 750 de lei pentru fiecare lună. Dacă avem nevoie de şase ani vom plăti 54.000 de lei.

În ultimii doi ani s-au încheiat peste 28.000 de contracte. În total, contractele însumează peste 336 de milioane de lei.

Cei care cumpără ani de vechime beneficiază de aceştia doar la momentul ieşirii la pensie pentru limită de vârstă.

Citeşte şi: Condiţii prin care românii pot cumpăra vechime în muncă

×
Subiecte în articol: vechime munca pensie cotizare pensie
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close