Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Viitorul transportului în comun: sistemul inteligent introdus la Arad

Viitorul transportului în comun: sistemul inteligent introdus la Arad

Unul dintre cele mai moderne și performante sisteme de e-ticketing a fost introdus la Arad. 

Viitorul transportului în comun: sistemul inteligent introdus la Arad
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    16 Noi 2022   •   14:49

Transportul în comun din municipiu s-a modernizat, iar vechile bilete au fost înlocuite cu carduri care pot fi reîncărcate chiar din stație. 

Mai mult, călătoriile pot fi achiziționate direct cu telefonul mobil. Este un sistem inteligent regăsit în mai toate orașele mari din lume.

Sistemul automat de eliberare a legitimațiilor de călătorie pentru autobuze și tramvaie introdus la Arad este un sistem complex, modern care are la bază tehnologia contactless. 

Călătorii care au domiciliul în municipiu primesc gratuit cardurile care pot fi reîncărcate, iar turiștii le pot achiziționa cu 7 lei. 

Călătoriile pot fi achiziționate direct din cele 33 de automate stradale regăsite în stații, iar cei care nu-și doresc să cumpere un card își pot lua doar un singur bilet pe care este inscripționat un cod QR care poate fi scanat în mijlocul de transport. 

Biletul poate fi achiziționat și în formă digitală de pe telefonul mobil prin intermediul unei aplicații gratuite. 

Timp de două, luni acest sistem digitalizat va funcţiona în paralel cu cel vechi pentru ca toţi călătorii, chiar şi cei mai în vârstă, să se obişnuiască cu noile cartele.

Sistemul de E-ticketing în municipiul Arad a fost achiziționat și implementat cu fonduri europene, în cadrul căruia s-au achiziționat și 11 tramvaie.

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close