Cum se manifestă această tulburare obsesiv-compulsivă?
Ioana Silion: Tuburarea obsesiv-compulsivă face parte din spectrul larg al sindroamelor anxioase. Este o tulburare anxioasă. Sigur că apar. Sunt diverse etiologii care stau la baza acestei tulburări și anume etiologia învățării comportamentală. Avem de-a face cu perturbare la nivelul gândirii.
Obsesiile sunt idei de inadaptare. Practic persoana respectivă nu poate discerne și nu poate trece prin filtrul gândirii niște acțiuni pe care trebuie să le oprească, astfel încât apar compulsiile.
Aceste gânduri sunt foarte anxiogene, sunt egodistonice, deranjează pacientul, sunt repetitive, îi invadează viața în totalitate, iar compulsiile sunt menite să scadă această anxietate, să o reducă. Dar din ce în ce perioadele de reducere a anxietății sunt mai scurte și atunci pacientul are diverse comportamente.
Tipuri de obsesii
Ioana Silion: Vorbim despre obsesia de a nu fi murdar, cu ablutomanie ca și comportament (spălatul frecvent pe mâini). Vorbim despre obsesia simetriei cu comportamentul de aranjare perfectă a lucurilor. Vorbim despre obsesia verificării, da, cu întoarcerea din drum: verificarea dacă ușa încuiată, dacă sunt gazele oprite şamd.
Deci sunt comportamente care invadează viața persoanei și o scoate din randament și din productivitate.
Această tulburare este asociată și cu alte boli psihice sau poate apărea pe fondul altor afecțiuni?
Ioana Silion: Comorbiditățile sunt destul de frecvente și anume apare depresia, anxietatea, se poate asocia cu tulburările generate de uzul de substanțe. Pacienții consumă substanțe sedative sau alcool pentru a scade din anxietatea produse de comportamentele și gândurile intruzive pe care aceștia le încearcă zi de zi.
Cum pot fi tratate obsesiile
În aceste situații cum putem vorbi de prevenție? Ce ar trebui să facem să nu ajungem la o astfel de situație?
Ioana Silion: Atunci când tulburarea este severă și ajunge să invadeze toată viața pacientului, tratamentul este farmacologic, în primul rând. Şi este cronic, de durată destul de îndelungată, putem vorbi de ani de zile.
Se tratează cu anxiolitice pentru a scădea, starea de neliniște, anxietatea pe moment. Dar sunt puțin eficiente în comparație cu antidepresivele inhibitoarea are captării de serotonină, în doze mai mari decât pentru depresie.
Deci este o problemă destul de severă atunci când apare. Putem face echipă cu psihologul pentru terapie cognitiv comportamentală, de exemplu. Sau pentru a învăța noi mecanisme de adaptare, a învăța să rezistăm acestor impulsuri și în final să putem funcționa în limite relativ normale, pentru că e o problemă cu care pacienții se confruntă aproape toate viață.
Acum am vorbit de tratament și de cum ne revenim când am identificat problema, dar totuși putem face ceva să nu ajungem la o astfel de situație? Există niște factori de risc? Sau când apare această afecțiune - mai la maturitate sau o putem avea și din adolecenţă?...
Ioana Silion: Oricând poate apărea această afecțiune, nu sunt factori predictibili. Apare de regulă pe fondul unor unor personalități anxiogene, anxioase. Toate aceste comportamente sunt practic manifestări ale anxietăți-lor pe care pacientul le are din fondul său.
