Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Mărturiile pacienţilor de la Urgența Spitalului Floreasca, care așteaptă un loc în secţia ATI: ''Fără mască mă sufoc”

Mărturiile pacienţilor de la Urgența Spitalului Floreasca, care așteaptă un loc în secţia ATI: ''Fără mască mă sufoc”

Andreea Cigolea a stat de vorbă cu pacienţii internați pe secţia ATI a Spitalului Floreasca, unde cei bolnavi de COVID-19 așteaptă zile întregi pentru a prinde un loc liber.

Mărturiile pacienţilor de la Urgența Spitalului Floreasca, care așteaptă un loc în secţia ATI: ''Fără mască mă sufoc”
de Andreea Cigolea    |    24 Mar 2021   •   00:07

Secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din Bucureşti este plină de pacienţi cu forme medii sau severe de COVID-19.

Andreea Cigolea a stat de vorbă cu cei internaţi pe secţia ATI, acolo medicii fac eforturi zi şi noapte pentru a-i vindeca.

''Fără mască mă sufoc. Am fost găsit pozitiv. Simptomele au început după două-trei zile. Tot tratamentul pe care l-am luat în perioada de izolare, nu mi-a folosit la nimic. Acum mi-a afectat plămânii. Medicul de familie mi-a dat tratamentul, cu Paracetamol, cu vitamine, cu sirop de tuse. Nu mai puteam să mă duc nici până la bucătărie că oboseam'', povesteşte un pacient.

Întrebat daca ştie cum s-a îmbolnăvit, bătrânul spune că ar fi luat cu virusul de la nepoțelul său.

''Un nepot de al meu de trei ani jumate, a venit de la grădiniţă cu boala. Toată familia lui şi a noastră, a bunicilor. Tatăl lui şi bunica sunt în spital. Am luat 30-40 de pastile de Paracetamol. Mi-am distrus stomacul'', mărturiseşte bărbatul.

Urmăriţi și alte mărturii impresionante în reportajul realizat de Andreea Cigolea şi Costin Bleotu.

×
Subiecte în articol: spitalul Floreasca ATI Floreasca marturii
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close