Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Subiectiv George Simion, semnal de alarmă: Pierdem din vedere cauza acestor inundații

George Simion, semnal de alarmă: Pierdem din vedere cauza acestor inundații

Copreședintele AUR, George Simion, l-a atacat, luni, la Antena 3, pe premierul Florin Cîțu despre care a afirmat că pune campania sa electorală pentru alegerile din PNL mai presus decât dramele sinistraților din zonele grav afectate de inundații.

George Simion, semnal de alarmă: Pierdem din vedere cauza acestor inundații
de Gabriel Dano    |    19 Iul 2021   •   22:40

"A fost după trei zile în zona Roșia Montană unde au loc aceste inundații. Nu știu dacă nu a fost să vad care e potențialul zonei pentru că a insistat foarte mult domnul Cîțu cu proiectul de la Roșia Montană în ultima lună să nu se includă în patromoniul UNESCO.

Știm că avem aur acolo care trebuie dat către canadieni, se vede mult efectul în acest moment, dar nu se vede cauza acestor inundații. Pentru că avem inundații, avem alunecări de teren, avem urși care coboară către localități, dar nu observăm că pădurile României sunt tăiate.

Avem un ministru al mediului, Tanczos Barna, care a transmis la Bruxelles că noi nu avem nicio problemă aici cu pădurile, că le menținem într-o siguranță sporită față de alte țări europene. Dar, din cauza tăierii pădurilor și urșii coboară în localități, avem și aceste inundații și dacă, Doamne ferește, aveam un lac de cianură în cei patru munți care trebuiau dinamitați la Roșia Montană, vă dați seama ce dezastru ar fi fost în toată țara", a spus George Simion.

Oamenii din localitățile afectate de inundații din județul Alba vor primi ajutoare din rezervele de stat

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis scoaterea de la rezervele de stat a unor bunuri de strictă necesitate, precum carburant, construcții modulare, paturi, pături și hrană, care vor ajunge la oamenii din localitățile afectate de inundații, din județul Alba.

Hotărârea CNSU prevede "scoaterea de la rezervele de stat a unor bunuri de strictă necesitate și alocarea acestora unităților administrativ-teritoriale Ocoliș, Câmpeni, Sohodol și Roșia Montană din județul Alba".

Potrivit hotărârii, este vorba de:

• 35.000 litri de motorină
• 8 construcții modulare complete
• 260 paturi cu cazarmament
• 520 pături
• 8.500 litri apă
• 2.600 conserve carne
• 3.900 conserve pate
 

Florin Cîțu: Localnicii afectați de inundație vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţia gospodăriilor

Premierul Florin Cîţu a declarat, duminică, după întâlnirea cu primarii din comunele din judeţul Alba cele mai afectate de inundaţii, că oamenii ale căror gospodării au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţie.

„Am creat cadrul legal acum o lună şi ceva, prin care putem să dăm ajutoare fără a mai fi nevoie de o şedinţă de Guvern, ceea ce înseamnă că după ce primim raportul de evaluare, oamenii vor putea să primească susţinere financiară, materiale, tot ceea ce este nevoie. Sunt sume fixe, dar dacă este nevoie, se poate suplimenta. În acest moment, trebuie să ne asigurăm că oamenii pot să-şi recupereze şi să-şi repună gospodăriile cât mai repede în situaţia iniţială.”, a declarat Florin Cîțu.
 

×
Subiecte în articol: George Simion Florin Cîțu inundatii
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close