Antena 3 CNN Actualitate Analiză: Cum îi afectează criza politică pe românii care vor să-şi cumpere o locuinţă cu credit. Oamenii au rămas cu două opţiuni

Analiză: Cum îi afectează criza politică pe românii care vor să-şi cumpere o locuinţă cu credit. Oamenii au rămas cu două opţiuni

M.P.
3 minute de citit Publicat la 23:45 05 Mai 2026 Modificat la 23:48 05 Mai 2026
barbat care semneaza o polita de asigurare pentru casa
Analiză: Cum îi afectează criza politică pe românii care vor să-şi cumpere o locuinţă cu credit. Foto: Getty Images

Criza politică şi deprecierea leului în raport cu euro îi afectează direct pe românii care vor să-şi cumpere o locuinţă cu bani împrumutaţi din bancă. O analiză realizată de Imobiliare.ro Finance a relevat că, în acest context, pentru achiziţionarea unui apartament sau a unei case, oamenii vor fi nevoiţi să-şi renegocieze condiţiile cu banca, forțând reluarea procesului de analiză bancară sau suplimentarea avansului, în cazul dosarelor aflate în analiză. "Pentru clienții care urmează să acceseze o finanțare, deprecierea leului poate însemna nu doar rate mai mari, ci și venituri eligibile mai ridicate, forțând reluarea procesului de analiză bancară sau suplimentarea avansului", a declarat Dan Niculae, CEO Imobiliare.ro Finance.

Volatilitatea cursului leu/euro apărută în contextul actualei crize politice are un impact direct asupra românilor care își doresc să facă o achiziție imobiliară și mizează pe un împrumut pentru a deveni proprietari. Cursul valutar oficial a ajuns luni, 4 mai, la 5,1998 lei/euro și a atins un nou maxim istoric. 

Deprecierea monedei naționale în raport cu euro se traduce în locuințe mai scumpe, venituri mai mari pentru accesarea finanțării și, în definitiv, în bani mai mulți scoși din buzunar de români pentru plata ratelor, potrivit sursei amintite.

“Instabilitatea politică se reflectă rapid în economie, inclusiv prin presiune asupra cursului valutar, care a depășit pragurile cu care piața era obișnuită în ultimii ani. Pentru clienții care urmează să acceseze o finanțare, deprecierea leului poate însemna nu doar rate mai mari, ci și venituri eligibile mai ridicate, forțând reluarea procesului de analiză bancară sau suplimentarea avansului. 

Într-un astfel de context, este important ca deciziile de finanțare să fie luate atent, cu sprijinul specialiștilor, astfel încât bugetul familiei să rămână protejat și să existe o marjă reală de siguranță”, a declarat Dan Niculae, CEO Imobiliare.ro Finance.

Cum sunt afectaţi românii care iau acum credit

Locuințe mai scumpe, bani mai mulți aduși de acasă pentru finalizarea tranzacției. 
Prețurile locuințelor sunt exprimate, în general, în euro, iar o creștere a cursului poate duce la apariția unor diferențe în unele cazuri considerabile în prețurile de vânzare solicitate cumpărătorilor. Acest aspect este cu atât mai important dacă luăm în considerare faptul că ultimul an a adus deja un avans cu 12% în media națională, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. 

În ultimii trei ani, sumele solicitate cumpărătorilor pentru apartamentele din marile orașe au crescut cu 31%-45%.

În condițiile în care mulți dintre românii care accesează un împrumut se apropie de nivelul maxim al gradului permis de îndatorare (40%, respectiv 45% pentru prima locuință), banca nu poate acoperi diferența de curs prin credit. Astfel, cumpărătorii au în față două opțiuni -  fie acoperă această diferență din fonduri proprii, fie sunt nevoiți să amâne tranzacția. 
Venituri mai mari pentru a cumpăra cu credit aceeași locuință
Să luăm un exemplu concret, o tranzacție de 99.632 euro, care corespunde valorii unui credit ipotecar mediu de 431.284 lei (84.687 euro) la care se adaugă un avans standard de 15%. 

Locuinţele se scumpesc pe zi ce trece

De la o săptămână la alta putem spune că prețul imobilului pe care cumpărătorul își dorește să-l achiziționeze a crescut cu mai bine de 10.000 de lei, de la 507.392 lei (27 aprilie 2026, 5,0927 lei/euro) la 518.066 lei (4 mai 2026, 5,1998 lei/euro), conform calculelor Imobiliare.ro Finance. Venitul minim necesar pentru achiziția unei astfel de locuințe a crescut, la rândul său, cu 125 de lei. 

Practic, la începutul săptămânii trecute cumpărătorul trebuia să facă dovada unui venit minim net de 5.933 de lei pentru a obține împrumutul, iar săptămâna aceasta trebuie să demonstreze că are câștiguri lunare de 6.058 de lei.

Dacă reușește să obțină creditul ipotecar la o dobândă medie fixă de 5,22% și finalizează tranzacția, în urma creșterii cursului leu/euro rata pe care trebuie să o achite devine de săptămâna aceasta 2.423 lei/lună. 

Săptămâna trecută ar fi achitat 2.373 lei/lună băncii, deci cu 50 de lei mai puțin.

Ce s-a schimbat într-un an?

Anul trecut la începutul lunii mai, când cursul se menținea în jurul nivelului de 4,9 lei/euro (2 mai 2025, 4,9773 lei/euro), prețul pe care trebuia să îl plătească pentru aceeași locuință cumpărătorul era cu aproape 22.170 de lei mai scăzut decât săptămâna aceasta. 

Și venitul minim necesar accesării împrumutului era semnificativ mai mic, mai exact de 5.798 lei. Rata pe care o plătea noul proprietar era de 2.319 lei/lună, conform calculelor realizate de sursa amintită. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close